„PSD are o opţiune fermă: Klaus Yohannis, prim-ministru, şi un guvern de specialişti“

Data:

savuyohanniscroitorupal victoriaÎn exclusivitate pentru ziarul nostru, senatorul PSD de Prahova, Daniel Savu, a declarat:

„Aceasta este soluţia pentru deblocarea crizei politice cu care se confruntă acum România. Numirea lui Lucian Croitoru ca şi premier, nu este decât o tentativă a lui Băsescu de menţinere ilegitimă a guvernului Boc“

Negocieri în toi, marţi, 20 octombrie, la Palatul Victoria, în vederea formării unui nou guvern. Yohannis da, Croitoru ba, se ştie, este refrenul intonat în cor de membrii opoziţiei, în ciuda numirii lui Lucian Croitoru drept şef al Executivului, de către preşedintele în funcţie, Traian Băsescu. Pentru a afla cum decurg discuţiile cu reprezentanţii celorlalte partide politice în vederea validării noului cabinet, l-am contactat telefonic şi i-am solicitat câteva informaţii liderului PSD, senatorul Daniel Savu, ales în Parlament pe listele judeţului Prahova, fost candidat pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti, învins de democrat-liberalul Andrei Volosevici. „PSD are o opţiune fermă. Klaus Yohannis prim-ministru şi un guvern de specialişti. Aceasta este soluţia pentru deblocarea crizei politice cu care se confruntă acum România. Numirea lui Lucian Croitoru, ca şi premier, nu este decât o tentativă a lui Băsescu de menţinere ilegitimă a guvernului Boc“, a declarat, în exclusivitate pentru ziarul nostru, parlamentarul Daniel Savu, aflat la negocierile de la Palatul Victoria, marţi, 20 octombrie.
„Klaus Yohannis, ca şi premier al României, va avea un sprijin total din partea PSD şi o deplină libertate de a forma noul guvern, care trebuie să aibă printre membri doar tehnocraţi. Lucian Croitoru nu va avea niciun fel de susţinere din partea PSD şi, în consecinţă, criza politică declanşată şi întreţinută de Traian Băsescu nu va putea fi deblocată cu Croitoru la cârma Executivului. Orice tentativă de formare a unui nou guvern de către Lucian Croitoru nu va da rezultate, pentru că acesta nu va avea sprijin politic. Opţiunea PSD este: premier independent, în persoana lui Klaus Yohannis şi un guvern de specialişti. Gestul lui Traian Băsescu, de numire a propriului premier, era previzibil, ca întotdeauna, preşedintele României nu a ţinut cont de părerile majorităţii politice, desemnându-şi propriul prim-ministru, dar acesta nu va avea niciodată sprijinul partidelor aflate acum în opoziţie. În final, tot Yohannis va fi prim-ministrul României, singurul capabil să deblocheze actuala criză politică declanşată şi întreţinută de Băsescu“, a concluzionat, de la Palatul Victoria, senatorul Daniel Savu.
Pentru a afla care este şi opinia democrat-liberalilor, cu privire la actuala criză politică, am contactat-o şi pe şefa PD-L Prahova, Roberta Anastase. De obicei receptivă la întrebările noastre, de data aceasta, creată probabil de disputa politică fără precedent, când un răspuns ferm ar putea supăra, Roberta Anastase s-a abţinut şi ne-a „pasat“ Biroului său de presă, fiind „ocupată cu şedinţele de la Palatul Victoria“.
Deocamdată nu am primit niciun răspuns de la purtătorul său de cuvânt, Paul Botez, referitor la o soluţie a deblocării crizei politice şi care se anticipează a fi rezultatul disputei: Yohannis sau Croitoru, pentru şefia Guvernului. Ştim însă prea bine părerea şefului cel mare, Traian Băsescu, exprimată marţi, 20 octombrie, pentru presa centrală, cu privire la acest subiect. O includem în articolul nostru pentru a avea o viziune unitară a părţilor implicate: „Lucian Croitoru este singurul capabil, în acest moment, să aducă bani de la FMI. Numai aşa vom putea depăşi criza cu care se confruntă acum România“.
Aşadar, rămâne de văzut care va fi deznodământul celei mai acute crize politice cu care s-a confruntat până acum ţara noastră. Au mai rămas doar câteva zile…
Mădălina Zamfir

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Documentele, ÎN ORIGINAL, de la SRI, SIE, STS și MAI despre campania lui Călin Georgescu

Președintele României, Klaus Iohannis, a aprobat, la cererea instituțiilor...

Expoziția itinerantă de fotografie ”MIRAJUL LUMINII” ajunge la București pe 7 decembrie 2024

INVITAȚIE Sunteti cu toții invitați la vernisaj, unde veți admira...

Opt percheziții în Ariceștii Rahtivanii într-un dosar privind comiterea infracțiunilor de corupere sexuală a minorilor

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, împreună cu sprijinul Jandarmeriei...

Târgul de Crăciun din Pantelimon vă așteaptă cu muzică, voie bună și dansuri

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 15:00, locuitorii și...