În Dambovita,PNL + PSD ≠ LOVE

Data:

Idila dintre liberalii si social-democratii damboviteni pare sa-si fi gasit sfarsitul în ultima sedinta a Consiliului Judetean, atunci cand a fost supus aprobarii plenului bugetul pe anul 2010. Dupa o prima tentativa esuata, consilierii PD-L struniti de Florin Popescu au ajuns la o întelegere perversa cu cei ai PSD astfel încat liberalii sa ramana pe dinafara. Lucru care i-a enervat la culme pe „galbeni“, acestia bazandu-se pe faptul ca buna colaborare cu PSD îi va proteja de un buget vitreg. N-a fost sa fie asa, social-democratii urmandu-si doar propriul interes. Prin urmare, dupa ce primarii lor au primit banii ceruti la negocieri, nu i-a mai interesat de liberali. Bugetul a trecut lejer, penelistii s-au opus inutil cu ale lor nesemnificative trei voturi si punct.
Numai ca episodul pare a nu fi digerat de catre liderii PNL Dambovita. Atat deputatul Gabriel Plaiasu, cat si presedintele interimar Calin Oros au iesit public cu declaratii împotriva PSD, colaborarea dintre cele doua formatiuni fiind deja istorie.

Gabriel Plaiasu, deputat PNL Dambovita: „Interesele PSD sunt legate de banii de la Consiliul Judetean“

Parlamentarul liberal a fost cel mai acid la adresa pesedistilor. El spune ca episodul cu aprobarea bugetului i-a lasat un gust amar si i-a reamintit ca în politica doar interesul grupului din care faci parte conteaza:
„Din punctul meu de vedere, saptamana în care a fost aprobat bugetul CJ a fost una care m-a facut sa înteleg de ce altii mai învatati decat mine într-ale politicii mi-au spus ca atunci cand te apuci de politica trebuie sa fii în stare sa mananci din cand în cand si cate o broasca raioasa pentru ca a doua zi s-o iei de la capat. Va spun ca de ceva vreme asta fac. Am sa va marturisesc însa ca nu sunt foarte surprins de modul în care, la ultima sedinta a Consiliului Judetean, s-au comportat consilierii Partidului Social Democrat pentru ca ma asteptam la acest lucru. Si am sa va spun si de ce ma asteptam: pentru ca pur si simplu interesele lor erau legate de Consiliul Judetean, de banii de la Consiliul Judetean si pentru ca-mi imaginez ca primarii PSD au pus o presiune teribila pe conducerea politica a acestei formatiuni“.

„Sunt profund dezamagit de PSD“

Deputatul liberal a tras un semnal de alarma catre propriii colegi cu privire la pericolul apropierii excesive din ultimul timp fata de PSD, fie ca a fost vorba de campaniile electorale, fie ca miza s-a numit vicepresedintele CJD sau, mai nou, bugetul local, amintindu-le liberalilor ca de fiecare data PNL a avut de pierdut:
„Sper ca noi, liberalii, sa tragem niste învataminte din toata aceasta poveste si sa întelegem ca în politica nu existe sentimente, ci doar calcul politic“, a precizat Gabriel Plaiasu, adaugand cu amaraciune ca este „profund dezamagit“ de cei din PSD.

Calin Oros, presedinte interimar PNL Dambovita: „Îmi pare bine ca noi am votat împotriva bugetului pentru ca astfel ne-am definit ca fiind singurul partid de opozitie“

La randul sau, Calin Oros, presedinte interimar al PNL Dambovita, spune ca votul pe buget nu l-a surprins, dar a fost ilustrativ pentru modul în care se plaseaza cele trei formatiuni politice, fie si doar la nivel judetean:
„Faptul ca PSD a votat bugetul alaturi de PD-L nu este, pentru mine, o surpriza, fiindca aceste doua partide au legaturi mai vechi, o istorie comuna si sa stiti ca, desi par diferiti, presedintii celor doua partide au foarte multe trasaturi comune. (…) Îmi pare bine însa ca noi am votat împotriva pentru ca astfel ne-am definit ca fiind singurul partid de opozitie“, a spus Oros.

Articolul precedent
Articolul următor

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Ca-n filme! Jaf armat la o bancă din Călărași. Hoțul a luat 20.000 de euro

Un jaf armat a avut loc marți seară în...

Doi muncitori, îngropați de un mal de pământ, la Băbeni

Două persoane, au fost surprinse sub un mal de...

Se scumpesc biletele de tren. Aflați când și cu cât!

Biletele de tren se vor scumpi cu 4,6% începând...