“Fenomenul” Hermes
Cine nu a auzit de Ilie Alexandru? Cine nu a auzit de cel care, imediat după revoluţie, s-a îmbogăţit „peste noapte” şi a creat la marginea municipiului Slobozia o replică a „ranch-ului” familiei Ewing din serialul Dallas dar şi o copie în miniatură a Turnului Eiffel de la Paris? Cine nu a auzit de marca Hermes? De televizoarele marca Hermes, fabricate la Slobozia, dar şi de multe alte edificii preluate sau construite de Ilie? Cine nu a auzit de acţiunile sale de binefacere, de sponsorizări, de fostul Robingo sau de petrecerile, de spectacolele organizate pe domeniul său din satul de vacanţă Hermes. Câţi dintre angajaţii săi de la vremea aceea, de multe ori privilegiaţi faţă de concetăţenii lor, nu-şi mai aduc aminte de salariile mari, de primele date ori de câte ori Ilie era fericit, de vizitele unor mari politicieni, artişti, afacerişti de renume, dar şi de creditorii care îi băteau la uşă? Ilie Alexandru a fost un fenomen, şocând la vremea respectivă prin ascensiunea fulminantă pe care a avut-o. A devenit „peste noapte” din sărac – bogat şi din salariat – patron. A învăţat să se comporte ca un patron, cum să atragă lângă el oameni politici care să-i asigure spatele şi cum să dea impresia de atotputernic. Nimeni nu se punea cu Ilie de la Hermes. I-au trecut pragul Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Emil Constantinescu, Oliviu Gherman, Părintele Teoctist, actorul Larry Hagman (J.R.) şi mulţi, mulţi alţii.
Ilie a fost învăţat cu viaţa grea, rămânând orfan de tată la 11 ani. A trebuit să plece de acasă câţiva ani mai târziu, la doar 15 ani. Ura sărăcia şi mizeria, pentru că le-a cunoscut. A fost boxer, a fost negustor de produse din Turcia, a trecut prin multe ca să ajungă unde ajunsese. A dat şi multe ţepe, pentru că, nu-i aşa, banii mulţi nu se fac întotdeauna din muncă cinstită. Ajunsese să-i dea ţeapă chiar latifundiarului Triţă Făniţă. Ajunsese să ia zeci de miliarde de la Credit Bank, ajutat de naşul său, Marcel Ivan (directorul Credit Bank) şi de un angajat al băncii, fără a trece prin furcile caudine ale instituţiilor bancare, pe care să nu-i mai returneze. Deşi orice referire la Credit Bank îi dădea fiori pe şira spinării, Ilie trata situaţia cu un calm ciudat. A avut patru soţii, dar şi şase copii, pe care i-a iubit aşa cum a ştiut el mai bine. A iubit şi caii. A iubit şi oamenii. Dar ei nu l-au iubit. Oamenii au stat lângă el atât cât a fost bine, au stat lângă el atât cât au putut să se afirme, să scoată bani, să-şi facă relaţii.
Decăderea lui Ilie Alexandru
Dar cum în viaţă poţi ajunge de la extaz la agonie într-o clipă, din vârful piramidei, la baza ei, nici marele Ilie Alexandru nu a fost cruţat. A fost arestat în 26 martie 1997 pentru înşelăciune în dauna avutului public şi privat, fals şi uz de fals. A fost acuzat de afaceri cu cereale din care statul era păgubit cu sute de milioane de lei. Odată cu arestarea sa, mii de angajaţi au rămas şomeri, colaboratorii săi apropiaţi au părăsit scena, totul se blocase, caii îi mureau pe capete, iar imperiul său se prăbuşea. Ilie Alexandru avea să iasă din arest în 1998. Şi-a încercat din nou norocul. A vrut să repună pe picioare Satul de vacanţă. Însă nu a reuşit. AVAB-ul îl scoate la licitaţie, fiind preluat de un italian, trecând apoi prin alte mâini. A încercat cu o şcoală de fotomodele, dar şi alte afaceri. Nu i-au mers. În anul 2000 se recăsătoreşte pentru a patra oară, cu Adriana, o fată cu 20 de ani mai tânără decât el, cu care mai face doi copii. În octombrie 2001, se emite un nou mandat de arestare pe numele lui Ilie Alexandru pentru o „ţeapă” de miliarde de lei dată unor nemţi într-o afacere cu rapiţă. Pe parcursul audierilor i se face rău, fiind internat în Spitalul din Slobozia. În acest timp, se coceau alte dosare penale pe numele lui. A „luat” 12 ani de detenţie, mare parte petrecându-i la Penitenciarul din Slobozia. A ieşit cu patru ani mai devreme, pentru bună purtare. După ce a fost eliberat, „miliardarul de carton” nu s-a mai putut reabilita, deşi a încercat să o ia, pentru a câta oară, de la capăt. Toată lumea îl părăsise. Trecător îl puteai vedea la volanul unei maşini second-hand sau pe la vreo masă într-un restaurant, poate pentru a da impresia, încă o dată, că nu a cedat. Dar privirea îi era pierdută. Era tăcut, pentru că nu avea pe nimeni lângă el care să-l asculte. Nu se mai regăsea. Familia, prietenii, colaboratorii dispăruseră undeva în neant odată cu banii pe care nu-i mai avea.
15 octombrie, zi fatidică
Apropiaţii lui Ilie Alexandru spun că în ultima vreme nici bani de pâine nu avea. Scosese la vânzare până şi gardul ultimei sale case. A fost văzut, cu o săptămână înainte de moartea sa, plimbându-se pe holurile spitalului din Slobozia, îmbrăcat de oraş. Venise în vizită la cineva sau, simţindu-şi sfârşitul, căuta un doctor-salvator? Nimeni nu ştie. A făcut accident vascular cerebral. S-a stins din viaţă pe 15 octombrie, aproape de miezul nopţii, la Spitalul de Urgenţă din Slobozia. Cifră fatidică pentru Ilie Alexandru. Tot pe 15 octombrie, dar în 2001, era arestat, acea zi fiind şi începutul sfârşitului.
Mihaela LETA
