Cine nu a auzit de Ilie Alexandru? Cine nu a auzit de cel care, imediat dupa revolutie, s-a imbogatit „peste noapte” si a creat la marginea municipiului Slobozia o replica a „ranch-ului” familiei Ewing din serialul Dallas dar si o copie in miniatura a Turnului Eiffel de la Paris? Cine nu a auzit de marca Hermes? De televizoarele marca Hermes, fabricate la Slobozia, dar si de multe alte edificii preluate sau construite de Ilie? Cine nu a auzit de actiunile sale de binefacere, de sponsorizarile, de petrecerile sau de spectacolele organizate pe domeniul sau din satul de vacanta Hermes? Cati dintre angajatii sai la vremea aceea, de multe ori privilegiati fata de concetatenii lor, nu-si mai aduc aminte de salariile mari, de primele date ori de cate ori Ilie era fericit, de vizitele unor mari politicieni, artisti, afaceristi de renume, dar si de creditorii care ii bateau la usa?
Ilie Alexandru a fost un fenomen, socand la vremea respectiva prin ascensiunea fulminanta pe care a avut-o. A devenit „peste noapte” din sarac – bogat si din salariat – patron. A invatat sa se comporte ca un patron, cum sa atraga langa el oameni politici care sa-i asigure spatele si cum sa dea impresia de atotputernic. Nimeni nu se punea cu Ilie de la Hermes. I-au trecut pragul Adrian Nastase, Nicolae Vacaroiu, Emil Constantinescu, Oliviu Gherman, Parintele Teoctist, actorul Larry Hagman (J.R.) si multi, multi altii.
Ilie a fost invatat cu viata grea, ramanand orfan de tata la 11 ani. A trebuit sa plece de acasa cativa ani mai tarziu, la doar 15 ani. Ura saracia si mizeria, pentru ca le-a cunoscut. A fost boxer, a fost negustor de produse din Turcia, a trecut prin multe ca sa ajunga in varful piramidei. A dat si multe tepe, pentru ca, nu-i asa, banii multi nu se fac intotdeauna din munca cinstita. Ajunsese sa-i dea teapa chiar latifundiarului Trita Fanita. Ajunsese sa ia imprumut zeci de miliarde de la Credit Bank, ajutat de nasul sau, Marcel Ivan (directorul Credit Bank), si de un angajat al bancii, fara a trece prin furcile caudine ale institutiilor bancare, bani pe care nu i-a mai returnat. Desi orice referire la Credit Bank ii dadea fiori pe sira spinarii, Ilie trata situatia cu un calm ciudat. A avut patru sotii, dar si sase copii, pe care i-a iubit asa cum a stiut el mai bine. A iubit si caii. A iubit si oamenii. Dar ei, oamenii, nu l-au iubit. Au stat langa el atat cat a fost bine, au stat langa el atat cat au putut sa se afirme, sa scoata bani de la el, sa-si faca relatii.
De la extaz, la agonie
Dar cum in viata poti ajunge de la extaz la agonie intr-o clipa, din varful piramidei, la baza ei, nici marele Ilie Alexandru nu a fost crutat. A fost arestat in 26 martie 1997 pentru inselaciune in dauna avutului public si privat, fals si uz de fals. A fost acuzat de afaceri cu cereale din care statul era pagubit cu sute de milioane de lei. Odata cu arestarea sa, mii de angajati au ramas someri, colaboratorii sai apropiati au parasit scena, totul se blocase, caii ii mureau pe capete, iar imperiul sau se prabusea. Ilie Alexandru avea sa iasa din arest in 1998. Si-a incercat din nou norocul. A vrut sa repuna pe picioare Satul de vacanta. Insa nu a reusit. AVAB-ul il scoate la licitatie, fiind preluat de un italian, trecand apoi prin alte maini. A incercat cu o scoala de fotomodele, dar si alte afaceri. Nu i-au mers. In anul 2000 se recasatoreste pentru a patra oara, cu Adriana, o fata cu 20 de ani mai tanara decat el. In octombrie 2001, se emite un nou mandat de arestare pe numele lui Ilie Alexandru pentru o „teapa” de miliarde de lei data unor nemti intr-o afacere cu rapita. Pe parcursul audierilor i se face rau, fiind internat aproape o luna in Spitalul din Slobozia. In acest timp, se coceau alte dosare penale pe numele lui. A „luat” 12 ani de detentie, mare parte petrecandu-i la Penitenciarul din Slobozia. A iesit cu patru ani mai devreme pentru buna purtare. Dupa ce a fost eliberat, nu s-a mai putut reabilita, desi a incercat sa o ia, pentru a cata oara, de la capat. Toata lumea il parasise. Avea alte treburi. Ilie nu mai reprezenta pentru ei o „afacere”. Pe Ilie Alexandru il puteai vedea, uneori, la volanul unei masini second-hand sau pe la vreo masa intr-un restaurant, poate pentru a da impresia, inca o data, ca nu a cedat. Dar privirea ii era pierduta. Era tacut, pentru ca nu avea pe nimeni langa el care sa-l asculte. Nu se mai regasea. Marea lui familie, prietenii, colaboratorii disparusera undeva in neant odata cu banii pe care nu-i mai avea.
15 – o cifra care i-a marcat destinul
Apropiatii lui Ilie Alexandru spun ca in ultima vreme traia prea modest. A fost vazut, cu o saptamana inainte de moartea sa, plimbandu-se pe holurile spitalului din Slobozia, imbracat de oras. Venise in vizita la cineva sau, simtindu-si sfarsitul, cauta un doctor-salvator? Nimeni nu stie. A facut accident vascular cerebral. S-a stins din viata pe 15 octombrie, aproape de miezul noptii, la Spitalul de Urgenta din Slobozia. Cifra 15 a jucat un rol important in viata lui Ilie Alexandru. La initiativa lui, pe 15 iulie 1992 se tinea slujba de punere a pietrei de temelie a viitoarei Catedrale, la care va contribui substantial cu fonduri, pe 15 octombrie, dar in 2001, era arestat, acea zi fiind si inceputul sfarsitului, iar pe 15 octombrie 2010 a plecat la cele vesnice.
Luni, in ziua inmormantarii sale, la capataiul sau se aflau copiii, nepotii, doua dintre sotii, sora, fosti angajati, dar si multi locuitori ai orasului care au venit sa-si ia ramas bun de la cel care, macar o data in viata, i-a ajutat. Cu lacrimi in ochi spuneau ca a dat de mancare la un oras intreg. Ca i-a scos pe multi din mizerie si ca o parte dintre ei s-au imbogatit pe spatele lui. Si, culmea, tocmai aceia care au beneficiat cel mai mult de pe urma lui nu au venit sa-l vada.
P.S. Vincentiu: In viata sa, ca orice om, a savarsit fapte bune, a savarsit si fapte rele. Dumnezeu le va judeca si le judeca pe toate
Slujba de inmormantare a fost oficiata de P.S. Vincentiu, episcopul Sloboziei si Calarasilor, in Catedrala „Inaltarea Domnului”, la constructia careia Ilie Alexandru si firma Hermes au contribuit, total pana in 1994 si partial pana in 1996, atat cu bani cat si cu materiale de constructie.
„La aceasta slujba sunteti chemati cu totii sa ne unim rugaciunile pentru sufletul sau. Acum aproape sase saptamani m-am intalnit cu Alexandru Ilie. Si l-am chemat si i-am spus sa ne intalnim aici, in Catedrala Episcopala, locul unde el a fost pomenit si locul unde de azi inainte va fi pomenit pana la sfarsitul veacurilor, zi de zi, prin rugaciuni care se fac in aceasta biserica. Sfintele taine trebuie savarsite in aceasta biserica, fiindca in viata sa, ca orice om, a savarsit fapte bune, a savarsit si fapte rele. Dumnezeu le va judeca si le judeca pe toate. Dragostea pe care Ilie i-a aratat-o lui Dumnezeu, poate nu foarte explicit aratata noua, oamenilor, dar initierea si inceperea lucrarilor de constructie la aceasta biserica este o marturie a credintei sale crestine, pe care poate nu de multe ori a stiut sa si-o manifeste public. Dar faptele vorbesc intotdeauna despre credinta noastra. Iata de ce acum, la intrarea prin portile vesniciei, l-am chemat aici, in biserica pe care el a construit-o si pe care nu a reusit sa o si vada la frumusetea pe care el s-a gandit sa o faca. (…) Si rugaciunea noastra vesnica va fi pentru iertarea pacatelor lui si odihna in veci. Prea Bunul Dumnezeu sa odihneasca sufletul sau cu dreptii, sa-i dea iertare de voie si fara de voie si pomenirea sa sa fie din neam in neam. Aici, in aceasta catedrala episcopala, cat timp vor exista aceste zidiri, cat timp va exista pavaza credintei noastre, numele sau va fi pomenit prin rugaciune pentru odihna si iertarea sufletului sau. Amin”.
Mihaela Leta