Ialomita – Suspect de furt calificat identificat de poliţişti

furt calificatPoliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Slobozia efectuează cercetări faţă de un tânăr de 19 ani, din localitate, suspectat de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. Fapta se afla în evidenţele cu autori necunoscuţi ale Poliţiei şi a fost sesizată în dimineaţa zilei de 22 iunie, bunurile sustrase fiind estimate de partea vătămată la aproximativ 10.000 de lei.
Din cercetări, s-a stabilit că în noaptea de 21/22 iunie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale de unde au sustras mai multe bunuri constând în cabluri, aparatură electrică şi electronică.
Din cercetări, a rezultat că principalul suspect de comiterea furtului este un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul reşedinţă de judeţ.
În baza materialului probatoriu administrat, pe numele suspectului a fost emisă de către Judecătoria Slobozia o autorizaţie de percheziţie domiciliară, care a fost pusă în executare marţi, 02 iulie. Cu această ocazie, la locuinţa suspectului au fost depistate o parte din bunurile provenite din săvârşirea infracţiunii, acestea fiind predate unităţii prejudiciate.
Faţă de cel în cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.