Ialomiţa – Proiect de promovare a turismului în staţiunea Amara

Cele mai citite

Lacul Amara şi nămolul de aici, dar şi alte resurse turistice şi componente ale mediului natural, de climă, floră şi faună specifice lacului vor fi promovate, timp de doi ani, prin intermediul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, în valoare totală de 838.219 lei.
Primarul oraşului Amara, Victor Moraru, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că proiectul „Amara – izvor de sănătate, tărâm de recreere“ este unul foarte important atât pentru staţiune, cât şi pentru judeţ, în condiţiile în care competiţia în turism este mare.
„Este singura staţiune din judeţul Ialomiţa, iar Amara avea nevoie de un proiect prin care să promoveze calităţile deosebite pe care le are lacul Amara şi nămolul acestui lac. Este recunoscut faptul că Amara a fost una dintre staţiunile foarte bine cotate la nivel naţional. În ultima perioadă, bineînţeles ca întreaga societate, şi turismul a fost afectat. Acest proiect nu face altceva decât să transmită turiştilor şi operatorilor din turism că Amara există, că Amara poate să fie locul unde să-şi găsească momentele de relaxare şi, bineînţeles, deosebit de important, şi de tratament“, a susţinut edilul.
Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă cei aproximativ 24.400 de turişti ce se speră că vor vizita, în acest an, zona, beneficiarii direcţi şi indirecţi fiind locuitorii oraşului Amara, dar şi cele peste 25 de agenţii de turism de aici.
Potrivit primarului, anual vor fi organizate evenimente de promovare a turismului în această zonă, printre care un festival al nămolului, al clătitelor sau festivalul Amara – agrement şi turism balnear, care sunt bugetate prin proiect.
„Cea mai mare componentă a acestui proiect este publicitatea şi organizarea de evenimente. Părerile sunt împărţite. De ce să folosim o sumă atât de importantă pentru promovare? Poate să pară, la nevoile pe care le are autoritatea locală de la Amara, judeţul Ialomiţa, oarecum în neregulă să se cheltuiască atâţia bani pentru promovare. Dar dacă nu îi va cheltui Amara, îi va cheltui alte staţiuni din ţară. Şi vrem sau nu vrem, şi Amara este într-o competiţie permanentă cu celelalte localităţi cu statut de staţiune turistică şi, spunem noi, am reuşit în ultimii ani să devenim competitivi pe această piaţă şi să readucem Amara unde îi este locul. (…) Am constatat că, după infrastructură, care reprezintă o problemă, a doua este aceea de promovare a obiectivelor turistice. Nu întâmplător Uniunea Europeană finanţează promovarea obiectivelor turistice“, a adăugat Victor Moraru.
De asemenea, oraşul Amara va participa şi la două târguri naţionale, anuale, de turism, respectiv Târgul de turism Bucureşti şi la Bursa naţională de turism balnear de la Braşov pentru a promova produsele turistice.
„Nu este uşor, este o competiţie permanentă. Noi va trebui, atât autoritatea locală, cât şi agenţii economici din turism, dar şi celelalte instituţii responsabile cu dezvoltarea turistică şi economică, să avem o luptă permanentă pentru a reuşi să stăm pe o piaţă destul de dificilă, cu pretenţii destul de mari, pentru că s-au schimbat vremurile. (…) Sigur, ne dorim să şi avem ce promova. Se observă că deja se lucrează intens în zona de staţiune şi considerăm că va veni şi vremea când vom avea ce să arătăm“, a spus acesta.
Potrivit acestuia, s-au făcut investiţii deosebite nu numai la hotelurile din staţiune.
„Trebuie să fim conştienţi că va fi destul de greu de întreţinut. Avem cel mai mare parc dendrologic din sudul României, la care lucrăm astăzi, o investiţie de 4,2 milioane de euro, şi s-a văzut transformarea din toamnă şi până astăzi. Poate de necrezut. Chiar şi pentru noi. Va fi destul de dificil de întreţinut. Amara are 64 de hectare de parcuri, iar dacă luăm în considerare şi suprafaţa lacului şi liziera de protecţie din jurul lui ajungem undeva la 220 de hectare de zonă verde şi lac de întreţinut, soluţia pentru a putea face acest lucru fiind accesarea fondurilor europene“, a conchis primarul oraşului Amara.
Cu această ocazie s-a discutat şi despre înfiinţarea unui centru de informare turistică.
Amara are mai multe proiecte în derulare sau care vor fi finanţate în curând pentru refacerea infrastructurii de turism în staţiune, începând de la alei, amenajarea plajei, a lacului, iluminatul public, înfiinţarea unor locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, până la alte investiţii de amploare, legate de centre medicale.

Ultimele articole

Angajații TESA de la Spitalul Județean de Urgență Buzău continuă acțiunile de PROTEST!

În intervalul orar cuprins între 10:00 și 12:00, protestul angajaților TESA din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău a...

Primarul comunei Bălăceanu a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea rețelei de apă a localității

Primarul Gică Geangoş anunță cu entuziasm că, odată cu obținerea finanțării necesare, proiectul din comuna Bălăceanu pentru modernizarea sistemului...

ANM: Zona montană a județului Buzău – sub COD PORTOCALIU de viscol

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de importanță ridicată, de tip Cod portocaliu, pentru fenomenele meteorologice...

Semnal Magazin

Curiozități, călătorii, istorie

Ultimele articole din județ