Ialomita – Polițiștii au confiscat sute de kilograme de brânză și peste o tonă de lapte

Cele mai citite

O societate comercială din comuna Munteni Buzău a fost amendată pentru că procesa si comercializa produse lactate desi avea activitatea suspendată de Direcţia Sanitar Veterinară Ialomiţa, din luna iulie a anului trecut.

De asemenea, societatea respectivă nu înregistra în evidenţa contabilă aceste operaţiuni, precum şi veniturile obţinute din valorificarea produsului finit.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată în procesare cantitatea de 1.100 litri lapte şi 225 kg brânză produs finit, în valoare totală de aproximativ 4.500 lei, care au fost indisponibilizate până la obţinerea rezultatelor de laborator, urmând a fi valorificate ulterior, în funcţie de situaţia de fapt.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de administratorul societăţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, urmând a fi propusă soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Totodată, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amenzi în valoare de 4.200 lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

(Adevarul)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

O altă victimă a sistemului medical își spune povestea… post-mortem

Ioana Săndulescu a fost medic primar medicină de laborator la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon". Spunem "a fost", pentru...

Alte articole din aceasta categorie