Cel de-al XVI-lea Congres al Asociatiei Internationale a Muzeelor de Agricultura (AIMA), cu tema „Painea si Vinul – corespondente istorice, etnologice, tehnologice si culturale“, va fi sustinut in perioada 5 – 10 septembrie, la Centrul Cultural UNESCO ‘Ionel Perlea’ din Slobozia, si va reuni specialisti din 13 tari.
„Cred ca este evenimentul cultural cel mai important din ultimii ani din judet. Ne-am straduit in aceasta perioada ca organizarea sa fie exemplara, pentru a crea posibilitati optime de desfasurare a acestui eveniment de inalta tinuta. Speram sa facem un act cultural bun atat pentru judetul Ialomita cat si pentru Romania“, a declarat, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, Gheorghe Petre, directorul Muzeului National al Agriculturii (MNA).
Festivitatea de deschidere va avea loc luni, 5 septembrie, unde vor fi prezenti specialisti din SUA, Canada, Franta, Croatia, Polonia, Estonia, Japonia, Germania, Republica Moldova, Serbia, Romania si posibil Bulgaria.
Programul Congresului cuprinde comunicari stiintifice, conferinte tematice, filme documentare, ateliere demonstrative, work-shop-uri, vizite la muzee, expozitii tematice, la rezervatii arheologice, podgorii-crame, manastiri, biserici-monument, brutarii, rezervatii ale biosferei, ferme agricole, urmand a fi sustinute si spectacole folclorice.
In ziua de luni, 5 septembrie, participantii vor vizita muzeul si expozitiile tematice, in acest context urmand sa aiba loc degustari de paine si vin, apoi la Centrul Cultural UNESCO ‘Ionel Perlea’ va avea loc ceremonia de deschidere, continuata cu lucrarile conferintei, comunicarile stiintifice sustinute in plen fiind traduse in trei limbi.
„In curtea Muzeului vor exista ateliere, locomobilul si batoza vor fi functionale, se va fabrica paine la test si la cuptoare si se va face must la teasc. Painea pe care o vom face va fi framantata de angajatii Muzeului“, a tinut sa precizeze directorul MNA.
In cea de-a doua zi a congresului va fi sustinuta sesiunea plenara, pe sectiuni, apoi Adunarea Generala AIMA, in cadrul careia vor fi dezbateri privind trecutul, misiunea si proiectele de viitor ale Asociatiei, alegerea tarii in care se va desfasura urmatorul congres, dar si alegerea si desemnarea unui nou presedinte si a membrilor in prezidiu, in prezent AIMA fiind condusa de vicepresedintele Asociatiei, Jan Mackowiak din Polonia.
Miercuri, 7 septembrie, vor avea loc lucrari pe ateliere, dar si vizite la situl arheologic „Targul de Floci“ de la Giurgeni si la ferma Agrofam Holding Fetesti.
In cadrul evenimentului este inclus si un tur post-congres, participantii urmand sa viziteze cramele Sahateni si Budureasca si sa deguste vinuri la crama Basilescu din Buzau. In aceeasi zi se pleaca spre Tulcea unde vor vizita manastirea Saon.
Vineri, 9 septembrie, participantii vor face o plimbare cu vaporul in Delta Dunarii, la intoarcerea spre Bucuresti urmand sa viziteze o brutarie din Tandarei si o moara la Andrasesti.
Presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Silvian Ciuperca, a declarat, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca „de-a lungul timpului relatiile internationale pe care le promoveaza acest eveniment au fost marcate de anumite stangacii din partea organizatorilor, de o anumita lipsa de transparenta in ceea ce priveste participarea, obiectivele si tintele sau chiar in ceea ce priveste dezinteresul publicului“, sustinand ca la a XVI-a editie se doreste o apropiere intre lumea stiintifica si marele public.
„Viziunea noastra s-a construit pe ideea ca nu doar initiatii trebuie sa se bucure si sa fie beneficiarii unor asemenea intamplari culturale. Viziunea ‘turnului de fildes’ care-i cuprinde pe toti cei care au in spate carti, studii si experienta de zeci de ani este o viziune care mi se pare nepotrivita cu lumea moderna. Viziunea construita de echipa MNA si echipa Consiliului Judetean, de promovare, este una in care implicam intr-un asemenea eveniment si lumea profanilor. Lumea care nu are cele mai inalte cunostinte stiintifice despre domeniu dar care este foarte interesata de ce oamenii de specialitate trebuie sa promoveze lucruri care au legatura nu numai cu istoria ci au legatura si cu prezentul si cu viitorul“, a mai spus Silvian Ciuperca.
Organizatorii sustin ca, fata de editiile precedente ale congresului, numarul participantilor va fi mult mai mare si spera ca in acest context sa promoveze institutia si patrimoniul acesteia la nivel international, precum si realizarea unei bune relatii de colaborare in viitor cu toti participantii.
„Dorim integrarea MNA in cele mai importante circuite nationale si internationale de turism. (…) De asemenea, o asteptare o avem legata de publicul din Ialomita. Dorim ca publicul din Ialomita sa gaseasca in aceasta institutie ocazia de a participa nu doar la anumite expozitii, ci poate de a organiza impreuna cu Muzeul diverse activitati de promovare a unor teme culturale, a unor preocupari pe care le au. O alta asteptare este legata de administratia centrala. (…) Asteptam ca institutiile statului sa sprijine si sa contribuie la asemenea evenimente care sunt de importanta nationala nu doar locala“, a conchis presedintele CJ Ialomita, Silvian Ciuperca.