Ialomiţa – A fost inaugurat noul pavilion din cadrul căminului pentru persoane vârstnice de la Balaciu

Data:

Balaciu camin batrani (57)Balaciu camin batrani (25)Balaciu camin batrani (31)Balaciu camin batrani (35)Balaciu camin batrani (27)Încă 24 de locuri pentru bătrâni

– cu această ocazie a fost inaugurat şi primul sistem de alimentare cu energie electrică prin intermediul energiei solare –

Finalizarea lucrărilor de extindere a Căminului pentru Persoane Vârstnice „ing. Vadim Rusu” din comuna Balaciu va permite suplimentarea numărului de locuri cu încă 24, faţă de cele 50 existente.

Luni, 30 noiembrie, autorităţile locale şi judeţene au inaugurat noul pavilion destinat găzduirii persoanelor vârstnice aflate în dificultate din comuna Balaciu, aflat în incinta Căminului de bătrâni.
Construirea acestui aşezământ s-a realizat în perioada 2008 – 2009, cu fonduri alocate din bugetul Consiliului Judeţean Ialomiţa, în acest scop fiind alocaţi 1.500.000 lei.
Noul pavilion are opt camere, cu câte trei paturi, unde vor fi găzduite 24 de persoane.
Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, a afirmat că această extindere era necesară în condiţiile în care sunt tot mai multe persoane vârstnice care solicită rezidenţa într-o astfel de instituţie, din anumite motive.
„Important este, pe lângă acordul cu această politică de extindere a numărului de locuri în căminele pentru persoane vârstnice, şi faptul că nu doar politicile în sens tradiţional şi proiectele politice interesează, ci mai degrabă ce se face, cum se lucrează, cum se cheltuie banii publici şi ce efecte generează investiţiile pe care le-a promovat C.J. Acest aşezământ este unul modern, util, este o mândrie a sistemului nostru de protecţie socială şi un exemplu că atunci când eşti energic şi ai voinţă şi susţinere, reuşeşti să faci lucruri într-un timp record”, a spus acesta.
De asemenea, Mădălina Radu, directorul Centrului a ţinut să precizeze că „noul pavilion a fost gândit ca o completare a serviciilor sociale pe care centrul le oferă, în vederea creşterii calităţii lor, având în plus, faţă de primul corp, o sală de recuperare. Capacitatea căminului a fost completată, astfel, de la 50 de locuri în corpul A, cu încă 24 de locuri în această nouă construcţie”.
Autorităţile au mai marcat un eveniment, unic în judeţul Ialomiţa, anume noul sistem de alimentare cu energie electrică, produsă prin intermediul energiei solare.
Sistemul este unul demonstrativ şi didactic, pentru promovarea acestuia în judeţ.
„Printr-un astfel de sistem se reduce mult factura de energie electrică a centrului şi asigură alimentarea în caz de avarie, de întrerupere a alimentării cu energie electrică din sistemul energetic naţional, realizând alimentarea utilităţilor necesare de funcţionare. Este primul sistem, suntem bucuroşi că l-am instalat şi sperăm să-l generalizăm în cât mai multe aşezăminte patronate de Consiliul Judeţean, Instituţia Prefectului şi, în general, în tot judeţul Ialomiţa. Astăzi marcăm două acţiuni deosebite pentru reducerea cantităţilor de dioxid de carbon pe care îl emanăm în atmosferă, inaugurarea acestui sistem şi plantarea de pomi”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Ioan Martin.
Cele 10 panouri fotovoltaice de ultimă generaţie, fiecare panou având o putere maximă de 300 de waţi, produce 3 kilowaţi energie electrică pe oră, la orice nivel de iluminare. Investiţia se ridică la aproximativ13.000 de euro, ce se va amortiza în 3-4 ani.
„Doresc ca ialomiţenii să ştie că noi am deschis calea unei asigurări din ce în ce mai însemnate a necesarului de energie pentru judeţ folosind aceste instalaţii moderne. Cred că şi agenţii economici şi instituţiile publice ar trebui să fie preocupate de a vedea în judeţ astfel de instalaţii, în aşa fel încât dependenţa de energie din alte surse să fie din ce în ce mai mică, iar independenţa noastră din ce în ce mai mare”, a conchis preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă. (L.M.)

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Ministerul Sănătății înființează centre de evaluare pentru viroze respiratorii și gripă

În contextul creșterii semnificative a cazurilor de viroze respiratorii...

Gigi Becali l-a blocat pe Călin Georgescu, după ce i-a trimis un imn antisemit pe WhatsApp: „Bate câmpii!”.

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a dezvăluit că a întrerupt...