Haos pe șoselele din Corbeanca: accidente grave, șoferi iresponsabili și un primar care promite soluții

Data:

Așa cum am tot arătat de-a lungul timpului în campania noastră “Vrem drumuri sigure în Ilfov“, șoselele din județ sunt adevărate bombe cu ceas. Astăzi a venit rândul să punem în lumină situația absolut catastrofală din Corbeanca. Astfel, doar în ultimele zile, trei accidente grave au avut loc pe drumul din pădurea Ostratu. Imediat după aceste tragedii și-a făcut apariția și Poliția, de altfel o prezență extrem de rară în Corbeanca. În urmă cu ceva timp, primarul comunei Corbeanca, Ștefan Apăteanu, ne declara că Poliția nu a repartizat decât doi lucrători, opt ore pe zi. Efectul apariției echipajului de Poliție pe șosea a fost imediat: toți șoferii au început brusc să respecte regulile, iar cei care veneau din sens opus semnalizau insistent prezența agenților prin flash-uri, încurajând astfel reluarea comportamentului periculos odată ce polițiștii au plecat.

Unul dintre accidente s-a produs la intersecția dintre străzile Primăverii și Laguna Albastră, implicând trei autoturisme. Deși nu au existat victime, șoferul vinovat a fugit de la locul faptei. Martorii susțin că acesta circula cu viteză excesivă și a efectuat o depășire periculoasă, fără vizibilitate, în apropierea intersecției.

Locuitorii din Corbeanca sunt revoltați și cer măsuri urgente, întrucât astfel de incidente se repetă frecvent. Reducerea limitei de viteză nu a avut efect, iar unii șoferi continuă să depășească agresiv, ignorând pericolele evidente.

Accident Corbeanca

După trei accidente grave în ultimele 24 de ore, astăzi a apărut Poliția pe șoseaua din pădurea Ostratu. Este pentru prima oară când o văd în opt ani. Ce credeți? Toată lumea circula, brusc, regulamentar, inclusiv un domn cu Audi care cu doar câteva secunde înainte depășise două mașini. De ce? Pentru că toți șoferii care veneau din sens opus semnalizau disperat cu flash-uri. De ce ne sabotăm singuri în felul acesta? Care e logica?”, se întreabă o șoferiță pe grupul comunei Corbeanca de pe Facebook.

Comentariile locuitorilor reflectă gravitatea situației:

  • „Se conduce agresiv, cu viteză foarte mare. Dacă respecți limita de viteză, ești claxonat și împins să te dai la o parte.”
  • „Oamenii pur și simplu nu învață nimic din accidente. Este groaznic ce se întâmplă!”
  • „Ar trebui montate radare fixe și să se suspende definitiv permisele celor care conduc agresiv.”
  • „Corbeanca pare un circuit de curse, nu o localitate. Se pierd vieți și nimeni nu ia măsuri serioase.”

Soluțiile propuse de localnici includ instalarea de camere de supraveghere active, sancțiuni drastice pentru vitezomani și confiscarea permiselor celor care pun în pericol siguranța publică.

Primarul promite măsuri pentru reducerea accidentelor, dar proiectele rămân nebugetate

Ziarul Semnal a discutat cu primarul comunei Corbeanca, Ștefan Apăteanu, care a explicat că toate accidentele recente au avut loc pe un drum județean aflat în administrarea Consiliului Județean Ilfov.

Edilul a precizat că, în acest an, Primăria va investi într-un sistem de supraveghere video pentru spațiile publice, iar înregistrările vor putea fi folosite ca probe în cazul contravențiilor sau infracțiunilor rutiere.

Am contactat un specialist în sistematizare rutieră pentru a propune un plan de securizare a drumului. De asemenea, împreună cu Alex Filip, pilot de raliu, vom organiza cursuri de siguranță rutieră la primărie și în școli. Aceste cursuri vor dura 1,5 ore și vor fi adaptate în funcție de audiență.

Un alt proiect important, dar fără finanțare momentană, vizează modernizarea intersecției dintre DJ101/Unirii și DJ101A/Primăverii (Ostratu). Acesta presupune semaforizare adaptivă, benzi dedicate pentru viraj la stânga, senzori inductivi în carosabil, butoane pentru cererea de verde la trecerile de pietoni și supraveghere video. Lucrarea este estimată la 1,5 milioane de lei fără TVA și include și o mică expropriere pentru lărgirea drumului.

Este un proiect bun al Consiliului Județean Ilfov, dar, din păcate, a rămas nebugetat”, a declarat primarul Apăteanu.

„Trecerile de pietoni cu înălțare de carosabil ar fi o soluție bună pentru siguranța rutieră. De asemenea, avem nevoie de mai mulți polițiști locali, aproximativ 20, deoarece simpla lor prezență ar contribui la prevenirea contravențiilor. Aceasta este o problemă comună în majoritatea localităților periurbane, unde s-au mutat mulți oameni din oraș”, a adăugat primarul.

În absența unei finanțări concrete și a unor măsuri urgente, șoselele din Corbeanca vor provoca și alte tragedii. Oare cât mai trebuie să aștepte ilfovenii pentru ca autoritățile să-și facă treaba?

Să ne amintim doar faptul că la Jilava au murit multe persoane până când să se facă ceva concret. Asta se așteaptă și acum?

Accident Corbeanca
Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Pericol! Din ce în ce mai mulți urși în zonele locuite din Buzău. Autoritățile promit măsuri rapide

Creșterea numărului de urși care ajung în localitățile din...

Crin Antonescu: „Călin Georgescu și Elena Lasconi nu erau oameni din afara sistemului”

Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a...