Desi are numai trei puncte din patru meciuri jucate, buzoienii au pierdut si partida din aceasta etapa, disputata impotriva formatiei Sageata Navodari.
Pentru a se relansa in campionatul Ligii a doua, Gloria Buzau trebuie sa lupte “cu toate armele”. Buzoienii au pierdut etapa trecuta, cu scorul de 1-2, confruntarea cu hibridul Sageata Navodari. Cu un joc haotic si multe centrari nereusite, echipa din Crang nu avea cum sa amita pretentii.
Gazdele au avut cateva incercari timide de a pune in pericol poarta lui Olteanu, dar suturile lui Ursu (‘8) si Zuluf (’24) au ocolit tinta. Sageata a replicat putin mai tarziu cand, la un contraatac, Jianu (’36), patruns in careu, a centrat in fata portii numai ca niciunul dintre coechipieri nu a ajuns la minge.
La urmatoarea actiune ofensiva oaspetii dau lovitura. Jianu (’40) primeste o pasa in adancime si sprinteaza spre careu de unde il executa pe goal-keeperul buzoian, deschizand astfel scorul. Jucatorul gazdelor Zuluf este agatat in suprafata de pedeapsa, iar Prodan executa penaltyul si inscrie, restabilind egalitatea.
In debutul reprizei secunde, echipa din Navodari are o noua actiune periculoasa, faza ce anunta golul. Olah a expediat mingea in vinclu cu un sut din lovitura libera de la aproximativ 18 metri.