Organizaţia PSD Giurgiu şi-a desemnat, vineri, în urma şedinţei Comitetului executiv judeţean, candidaţii care vor intra în calcul în sondaje pentru alegerile locale, alături de cei ai PNL, a declarat pentru AGERPRES liderul organizaţiei, Adrian Popescu.
Potrivit acestuia, candidaţii care vor intra în sondaje din partea PSD sunt Emil Vucă – pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi Nicolae Barbu – pentru Primăria Giurgiu. Emil Vucă este avocat şi fost procuror-şef adjunct la Parchetul Giurgiu, iar Nicolae Barbu este consilier municipal şi om de afaceri.
În context, Adrian Popescu a dorit să dezmintă unele informaţii de presă conform cărora PSD ar intenţiona să rupă protocolul de alianţă cu PNL.
„Doresc să dezmint orice speculaţii de presă conform cărora PSD ar intenţiona să rupă protocolul de alianţă cu PNL la nivelul judeţului Giurgiu“, a precizat preşedintele PSD Giurgiu.
Giurgiu – PSD şi-a desemnat candidaţii care vor fi testaţi în sondaje pentru locale alături de PNL
Data:
Disclaimer
„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător." Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal