Majoritatea politicienilor şi conducătorilor judeţului Giurgiu au fost printre primii giurgiuveni care s-au prezentat la vot şi au votat pentru continuitate sau schimbare.
„Am votat atât pentru alegerea preşedintelui României, cât şi pentru Referendum şi votul meu a fost în primul rând pentru prosperitate“, a declarat pentru AGERPRES, prefectul judeţului Giurgiu, Noruţ Stănişteanu.
El spune că faţă de alte alegeri, de această dată, incidentele în judeţul Giurgiu au fost unele minore.
Chiar dacă a fost bruscat în secţia de votare pentru că un membru al secţiei de votare nu era convins că acesta are dreptul să voteze la secţia specială la care se prezentase subprefectul judeţului Giurgiu, Daniel Fiţa, a spus că şi-a exercitat dreptul de vot şi a votat pentru continuitate, pentru binele copilului său şi pentru binele copiilor României.
„Sunt recunoscător celor care şi-au dat sângele în Revoluţia din 1989 pentru a ne exercita acest drept la vot, simbolul suprem al democraţiei“, a declarat pentru AGERPRES, subprefectul judeţului Giurgiu, Daniel Fiţa.
Şi deputatul PD-L de Giurgiu, Victor Boiangiu s-a prezentat la vot şi a spus că a votat conform sloganului: „votează şi pentru tine!“.
„Totodată am votat pentru continuitate pentru a termina ceea ce s-a început, pentru continuarea reformei statului şi pentru ieşirea din criză a României şi a românilor“, a declarat deputatul PD-L de Giurgiu, Victor Boiangiu.
Senatorul liberal, Vasile Mustăţea, a spus că votul lui nu este secret şi că a votat pentru schimbarea care să aducă binele României.
Toţi politicienii şi conducătorii judeţului au spus că au votat atât pentru alegerea preşedintelui cât şi pentru Referendum.
Şi primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, a spus că a votat atât pentru Referendum cât şi pentru alegerea preşedintelui României.
„Am votat NU pentru referendum şi da pentru schimbare şi pentru un preşedinte curat şi deosebit de pregătit“, a declarat şi primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu.
El spune totodată că este uimit de numărul mare de alegători care s-au prezentat la secţiile speciale.
„Fiind un oraş de graniţă puteam să avem o secţie specială la Vamă, dar la cea de la gară sunt cozi interminabile, iar în alte localităţi din judeţ avem mai mulţi alegători la secţiile speciale decât la toate secţiile din localitate“, a încheiat Lucian Iliescu. (Sursa: AGERPRES)
Giurgiu – Politicienii şi conducătorii judeţului au votat cum le-a dictat conştiinţa
Data:
Disclaimer
„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător." Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal