Giurgiu – Cateva zeci de cadre didactice nu si-au primit salariile in aceasta luna

Data:

Cateva zeci de cadre didactice din municipiul si judetul Giurgiu nu si-au primit salariile in aceasta luna din cauza lipsei de informare a unui centru bugetar din municipiu sau pentru ca Primaria din localitatea Bulbucata intarzie aplicarea unei hotarari a consiliului local.
„Salariile, care ar fi trebuit ridicate de cadrele didactice care apartin de Centrul bugetar Tudor Vianu din municipiu in perioada 11-14 martie, vor fi acordate la finalul acestei saptamani sau la inceputul saptamanii viitoare din cauza nestiintei sau a lipsei de informare a Centrului bugetar de care apartin, care a solicitat suplimentarea bugetului alocat pentru trimestrul intai, in locul unui transfer de fonduri din trimestrul al doilea in primul trimestru“, a declarat joi, pentru AGERPRES, seful Inspectoratului Scolar al judetului Giurgiu, Alexandru Burgui.
El spune ca in aceasta situatie se afla cateva zeci de cadre didactice din municipiu, iar pentru rezolvarea acestei situatii Consiliul Local Municipal Giurgiu a aprobat joi, in sedinta extraordinara, suplimentarea unor fonduri de la buget.
Inspectorul general scolar din judetul Giurgiu spune ca probleme in primirea salariilor intampina si aproximativ 20 de cadre didactice din localitatea Bulbucata, aici situatia inregistrata fiind din cauza intarzierii punerii in aplicare de catre primaria din localitate a unei hotarari de consiliu local.
In ambele situatii, cadrele didactice din municipiu, respectiv Bulbucata, au vrut sa intre in greva, dar conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Giurgiu a intervenit pentru evitarea unor astfel de situatii si pentru rezolvarea problemei salariilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

La Bohème cu Opera Naţională Română din Iaşi pe operei bucureştene la Bucharest Opera Festival

Opera Națională Română Iași prezintă marți, 11 iunie, ora...

Se conturează un proiect vital pentru sănătatea publică, Centura Verde București-Ilfov

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, alături de...

S-a deschis Aurora Retail Park Giurgiu

Cometex, dezvoltatorul de parcuri comerciale, a inaugurat Aurora Retail...

Peste 9.000 de fermieri din Olt așteaptă ajutorul de 1.500 euro pe hectar

În județul Olt, aproape 9.300 de agricultori s-au înregistrat...