Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat într-un interviu acordat ziarului italian Corriere della Sera că a primit un mesaj de felicitare din partea Departamentului pentru Securitate Internă al SUA (Homeland Security Department) după turul întâi al alegerilor. Afirmă acest lucru în contextul în care aceeași instituție a anunțat recent excluderea definitivă a României din programul Visa Waiver — o decizie catalogată drept „sancțiune politică” de către Ministerul român de Externe.
Excluderea României a fost anunțată cu doar două zile înainte de scrutinul din 4 mai, iar explicațiile oficiale invocă neîndeplinirea criteriilor privind securitatea imigrației și a frontierelor. MAE român a reacționat afirmând că România a îndeplinit toate cerințele tehnice și că decizia americană este una „pur politică”.
George Simion, care își promovează candidatura printr-un discurs inspirat de Donald Trump și mișcarea MAGA, pare să mizeze pe simpatia cercurilor conservatoare radicale din SUA. De altfel, Kristi Noem, șefa Homeland Security, este asociată cu aripa dură a republicanilor americani. În același timp, emisarul republican la București, James E. Trainor, a admis existența unor ingerințe externe în procesul electoral din România, fără a oferi detalii suplimentare.
Simion nu a publicat până acum dovada mesajului de felicitare primit, iar afirmația sa nu a fost confirmată de partea americană. Contextul tensionat în care această declarație apare ridică semne de întrebare asupra semnalelor contradictorii din partea SUA privind situația politică din România.
