George Simion despre protestul din fața Parlamentului: „Nu îl susținem pe domnul Georgescu, noi susținem dreptul românilor”

Data:

Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, 10 decembrie, că protestul organizat în fața Parlamentului este o acțiune de apărare a democrației și a statului de drept. Întrebat despre posibila susținere a lui Călin Georgescu ca viitor candidat la prezidențiale, Simion a subliniat că partidul nu susține o persoană, ci dreptul românilor de a-și exprima opțiunile.

Simion a precizat că numeroși cetățeni au încercat să ajungă la Curtea Constituțională pentru a depune petiții, însă nu li s-a permis accesul.

El a declarat că, alături de parlamentarii AUR și de poporul român, este acolo pentru a apăra democrația și statul de drept, în ciuda afirmațiilor unora care consideră protestele ca o presiune. De asemenea, Simion a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea bugetului țării.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL