Galati – Serviciul Judetean de Ambulanta sufera din cauza lipsei de personal

Cele mai citite

Numarul echipajelor operative din cadrul Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Galati a scazut de patru ori in ultimii 20 de ani din cauza ca nu se pot face angajari, iar medicii de urgenta pleaca sa lucreze in strainatate, unde primesc salarii mai mari si de zece ori decat in tara, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul serviciului, dr. Mihai Polinschi.
„In acest moment, avem cinci sau sase echipaje de ambulanta care intervin la nivel de judet. In urma cu circa 20 de ani, se puteau mobiliza nu mai putin de 22 de echipaje. Numarul a scazut treptat, iar situatia este una extrem de dificila pentru cei ramasi, care trebuie sa acopere un numar mare de interventii. Exista situatii in care bolnavii se duc la spital cu mijloace proprii atunci cand au probleme. Din cauza lipsei de personal, suntem nevoiti sa facem un triaj al cazurilor si sa stabilim prioritati“, a spus Polinschi.
El a mai spus ca, desi beneficiaza de aparatura medicala moderna, SJA Galati sufera din pricina lipsei de personal.
„In acest moment, stam foarte prost la acest capitol. Serviciul nostru are noua medici, dintre care doar patru lucreaza in ture. Apelam si la ajutorul unor colaboratori, dar tot sunt foarte putini. Si in ceea ce priveste asistentele avem probleme. Am inregistrat un numar destul de mare de pensionari, in ultima perioada, in cadrul acestei categorii de personal“, a afirmat Polinschi.
Directorul SJA Galati a precizat ca principala carenta a sistemului de sanatate este blocarea posturilor.
„Posturile sunt blocate, asa ca nu le putem scoate la concurs. Am reusit, anul trecut, sa scoatem patru posturi de medici. S-au prezentat la concurs doar doi candidati, dintre care doar unul a si promovat concursul. Posturile de asistent sunt blocate, asa ca pentru moment nu putem umple golul lasat de cei care ies la pensie. Se fac demersuri pentru deblocarea unor posturi, dar va dura cateva luni, in cel mai bun caz, pana sa putem beneficia de o eventuala masura de acest gen“, a mentionat seful SJA.
El a mai spus ca numarul medicilor de urgenta formati anual nu este unul foarte mare, dat fiind faptul ca pregatirea acestora trebuie sa fie una riguroasa, care sa le permita sa intervina, fara greseala, in situatii de viata si de moarte insa din pacate, mai ales medicii de urgenta cu rezultate foarte bune sunt tentati sa lucreze in strainatate.
„Nici atunci cand am avut posturi de medic disponibile nu s-au prezentat multi candidati. Medicii de urgenta prefera sa plece din tara si sa lucreze in strainatate unde sunt platiti de zece ori mai bine decat in Romania“, a declarat Polinschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

România va fi prezentă la cea de a 50-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Sofia

În perioada 5 - 10 decembrie, România va participa la cea de-a 50-a ediție a Târgului Internațional de Carte...

Alte articole din aceasta categorie