Galaţi – Agentul Tudor Vladimirescu, arestat pentru contrabandă

Data:

Doi poliţişti au fost trimişi în judecată de DIICOT, după ce au fost prinşi în flagrant de către agenţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, în timp ce încercau să introducă în România peste 20.000 de pachete cu ţigări.
Agentul Tudor Vladimirescu, din cadrul Poliţiei de Frontieră şi agentul Cătălin Dimitriu, din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi au fost arestaţi pentru o perioadă de 29 de zile.
Conform purtătorului de cuvânt al IJPF Galaţi, Marcel Antohe, cei doi au fost urmăriţi o noapte întreagă de poliţiştii de frontieră.
„Ei au fost observaţi pe frontiera verde în timp ce încărcau ţăgările sosite pe Prut în două maşini special modificate. De-abia în momentul în care au fost opriţi în trafic s-a constatat că erau angajaţi ai MAI“, a declarat acesta.
Cei doi au fost depistaţi în flagrant, în noaptea de vineri spre sîmbătă, în timp ce transportau, cu două autoturisme special modificate, cantitatea de aproximativ 20.000 pachete de ţigări mărcile „Plugarul!“ şi „Winston“, introduse în mod ilegal în România, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, de către alţi membri ai grupării.
Conform lui Marcel Antohe, agentul Tudor Vladimirescu este angajat în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţei de Frontieră Galaţi din anul 2004, iar până acum nu a fost cercetat pentru vreo abatere de la regulament.
Celălalt poliţist contrabandist, Cătălin Dimitriu era încadrat la secţia 3 Poliţie din anul 2005, din momentul în care a absolvit Academia de Poliţie. Nici el nu fusese sancţionat până acum de superiori.
Cei doi au fost suspendaţi din funcţii până la definitivarea cercetărilor.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Maia Sandu: Ne dorim o Românie puternică și europeană, care să rămână alături de Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat speranța ca,...

Cel mai puternic cutremur din 2025 în România. Seismul nu a produs pagube

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs sâmbătă...

Un urs a murit lovit de două mașini pe DN1, în județul Sibiu

Un urs a fost accidentat mortal, duminică, pe Drumul...

Semnal Magazin
SEMNAL

BANCURI CU POLITICENI

Sună o babă la ziarul Semnal. — Alo, Semnal? Am...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...

BANCURI CU ARDELENI

Domn judecător, aș vre să divorțez de muiere, așe,...