O gălăţeancă, împuşcată cu bile de un tânăr care încerca să-şi amuze amicii

Data:

O femeie a fost rănită uşor miercuri seară, în municipiul Galaţi, după ce un tânăr aflat într-o maşina împreună cu trei prieteni a tras în ea cu bile, pentru a se amuza, a anunţat, joi, Jandarmeria Galaţi.
Tânărul a împuşcat-o pe femeie în apropierea unui complex comercial.
„Miercuri, în jurul orei 21.30, patru tineri au plecat de la domiciliul unuia dintre ei cu intenţia de a cumpăra medicamente unui prieten. Iniţial, s-au oprit la o farmacie din zona Doja a municipiului Galaţi, dar, pentru că foarte multe persoane aşteptau la rând, au renunţat şi s-au deplasat către un punct farmaceutic din zona Păpădiei. În timp ce se deplasau spre cea de-a doua farmacie, aflându-se în apropierea unui complex comercial, unul dintre tineri a scos din torpedoul maşinii un pistol cu gaze şi a tras două bile asupra unei femei, rănind-o uşor“, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Jandarmi din Galaţi, lt. Costin Barbu.
Potrivit aceleiaşi surse, soţul femeii a sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112 şi a raportat incidentul, oferind date despre marca şi numărul de înmatriculare ale maşinii din care s-a tras. Jumătate de oră mai târziu, autoturismul a fost depistat în trafic de un echipaj al Jandarmeriei.
„Jandarmii au somat persoanele aflate în maşină să se oprească, iar, în urma verificărilor, i-au identificat pe George S., Valentin J., Costel C. şi Adrian T., cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani, fără antecedente penale. Echipajul Jandarmeriei a luat declaraţii de la toate persoanele implicate în incident şi i-a întocmit celui care a folosit arma, Valentin J., actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiuni de port fără drept de armă, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate“, a precizat lt. Costin Barbu.
Cei patru tineri au fost conduşi de jandarmi la Sectia 2 Politie, care a declanşat o anchetă. Până acum, Poliţia nu a precizat decât că pistolul cu gaze şi cu bile folosit de tineri este o armă pentru folosirea căreia nu se cere autorizaţie.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL