Fotbalistul Florinel Coman, condamnat la 11 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus fără un permis auto valabil

Data:

Incidentul care a dus la această condamnare a avut loc în anul 2021, când Coman, atacant al echipei naționale, a fost prins de polițiști pe Autostrada Soarelui A2 conducând cu viteză excesivă, fără a deține un permis de conducere valabil. El a prezentat polițiștilor un permis „internațional”, pe care a recunoscut ulterior că l-a cumpărat din Ucraina pentru suma de 1.500 de euro.

Decizia instanței include o serie de măsuri pe care Coman trebuie să le respecte pe durata perioadei de suspendare. Printre acestea se numără prestarea a 30 de zile de muncă în folosul comunității la Direcția Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din Voluntari. De asemenea, fotbalistul este obligat să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Ilfov, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau deplasare care depășește 5 zile și să urmeze un program de reintegrare socială.

Coman a fost, de asemenea, obligat să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 1.000 de lei. Având în vedere că recent a fost transferat la clubul Al-Gharafa din Qatar, fotbalistul a solicitat instanței să fie scutit de obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune, dar nu este clar dacă această solicitare a fost aprobată.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Avertisment privind promovarea de informații false în mediul online cu scopul de a manipula opinia publică în context electoral

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează asupra distribuirii, pe platforma...

Atenție! Pe TikTok a fost identificat un cont care difuzează conținut manipulator de tip deepfake

Ministerul Afacerilor Interne informează că, în cadrul activităților de...

Atenție, alegători! Gestul care vă poate costa până la 2.500 de lei la ieșirea din cabina de vot

Românii care participă la turul al doilea al alegerilor...

Semnal Magazin
SEMNAL

Pecron E300LFP – O sursă de energie fiabilă pentru orice aventură în natură

Pentru echipa editorială a rubricii Călătorii din ziarul Semnal,...

BANCURI CU POLITICENI

Nicușor Dan se duce la psiholog.Psihologul: Aveți momente când...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...