– preşedinte interimar a fost numit Ioan Martin, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa –
Săptămâna trecută aflam că preşedintele organizaţiei PNL Ialomiţa, alături de alţi patru din ţară, au fost revocaţi din funcţie, fiind numiţi alţi preşedinţi interimari până la organizarea conferinţelor judeţene de alegeri. Deciziile luate nu au fost însoţite şi de explicaţiile aferente, astfel că zvonurile şi speculaţiile nu au încetat să apară. Unii spun că preşedintele de la Ialomiţa, Gheorghe Petre, a fost înlăturat pentru că la Congres l-a sprijinit pe Ludovic Orban, neagreând votul pe liste propus de Antonescu, alţii spun că nu a obţinut rezultate suficient de mulţumitoare la alegeri, iar alţii că nu a ştiut să ridice filiala pe „culmile progresului şi civilizaţiei” şi să o scoată din conul de umbră în care se află. Care este motivul, numai cei de la „Centru” ştiu.
Surprize, surprize
Gheorghe Petre, fostul lider al PNL Ialomiţa, spune că deşi nu mai dorea să candideze pentru un nou mandat în fruntea liberalilor ialomiţeni, vestea că a fost înlăturat înainte de alegeri a fost o surpriză.
„S-a întâmplat ca şi o surpriză, deci fără să ştim nimic, fără să fim chemaţi înainte, fără să fim invitaţi la şedinţa Biroului Naţional. Au fost revocate cinci organizaţii judeţene din ţară, două din Bucureşti, Aradul, Dâmboviţa şi Ialomiţa. Eu, practic, oficial am aflat în şedinţa Consiliului Naţional unde eram şi membru. Fără explicaţii. Deci motivele nu mi s-au spus, că am fi obţinut rezultate slabe în campanie sau că la Congres aceste organizaţii au votat cu Ludovic Orban. Deci fără nici o explicaţie. La Ialomiţa nu este o problemă, pentru că eu oricum nu mai candidam, iar punctul meu de vedere era cunoscut la Bucureşti de către preşedintele partidului, de către secretarul general. Am spus că nu mai candidez, mi-am îndeplinit misiunea cinci ani de zile, am făcut tot ce am putut pentru organizaţia din Ialomiţa, iar opţiunea mea era să rămână preşedinte domnul Ioan Martin. Surpriza a fost alta, pentru că propunerea iniţială a Biroului a fost pentru Cristina Pocora, dar o parte din membrii Biroului Naţional, probabil şi la insistenţele noastre, nu au agreat această idee şi au mers pe varianta pe care eu o consider cea mai echilibrată şi cea mai normală, prin care organizaţia PNL Ialomiţa rămâne în continuare unită şi poate să facă progrese în continuare”, a declarat Gheorghe Petre.
Deşi s-a solicitat încă de anul trecut Biroului Naţional al PNL să stabilească data desfăşurării Conferinţei Judeţene de Alegeri la Ialomiţa, adresa trimisă de liberalii ialomiţeni a fost neglijată, încercându-se, se pare, o altă variantă.
„Noi am trimis o adresă către Biroul Naţional încă înainte de Congres, prin care solicitam să se stabilească data Conferinţei Judeţene de Alegeri. Adresa a fost neglijată şi nu s-a stabilit această dată. Verbal, eu am intervenit de mai multe ori la secretarul general Radu Stroe şi i-am spus, domnule, eu nu mai candidez şi te rog să stabileşti data alegerilor pentru ca să intrăm în normalitate. Ei nu au făcut acest lucru şi surpriza a fost asta. Normal era să stabilească data alegerilor, să existe conferinţa judeţeană, eu nu mai candidam, ci domnul Martin şi poate şi Cristina Pocora sau altcineva. (…) Când se va stabili data alegerilor, probabil că mai devreme de o lună şi ceva nu se poate stabili, pentru că sunt nişte demersuri statutare care se fac înaintea unei conferinţe judeţene, domnul Martin va candida şi va ieşi fără probleme preşedinte pentru că va avea şi susţinerea mea”, a mai spus Petre.
Ex-preşedintele liberalilor ialomiţeni nu are, însă, ce să-şi reproşeze. Din contră…
Cum au existat voci potrivit cărora filiala PNL Ialomiţa ar fi putut obţine un rezultat şi mai bun dacă ar fi existat o implicare mai mare şi nu s-ar fi creat „bisericuţe” chiar în interior, Gheorghe Petre a ţinut să precizeze că rezultatul obţinut a fost o performanţă, deci nu acesta ar putea fi motivul schimbării sale de la conducerea filialei.
„Eu, personal, nu îmi reproşez nimic. Eu am făcut tot ce am putut pentru partid, pentru organizaţia PNL Ialomiţa. Eu rămân un liberal pentru că asta este structura mea şi voi susţine în continuare organizaţia. Eu i-am urat domnului preşedinte Crin Antonescu în şedinţa Consiliului Naţional să obţină şi dânsul în Ialomiţa 21% cât am obţinut eu la Consiliul Judeţean. Nu a avut nici o explicaţie, nu s-a discutat, nu s-a motivat. Eu cred că se caută ca să se concentreze un efect maxim al performanţei Partidului Naţional Liberal şi, în felul acesta, preşedintele împreună cu echipa de conducere vor să-şi pună peste tot oameni care să fie 100% ai lor. Dar dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că oamenii care au verticalitate şi spun întotdeauna ce gândesc, ăştia sunt oamenii care sunt 100% ai partidului, nu cei care astăzi au o atitudine şi îmi aduc aminte de acum un an, când Cristina Pocora era singura din Ialomiţa care flutura afişele în sala de Congres şi spunea „Votăm Tăriceanu”, iar acum şi-a permis să schimbe doi delegaţi pe listele de delegaţi ai judeţului Ialomiţa fără ştiinţa noastră, ca să arate că îl susţine pe Crin Antonescu. Crin Antonescu, am şi spus, nu avea nevoie de ruşinea asta, ca să schimbe delegaţii, pentru că oricum ieşea preşedinte, o ştiam cu toţii, şi eu care am votat pentru Ludovic Orban ştiam că Antonescu va ieşi preşedinte. Dar am votat pentru o idee, pentru un principiu. Eu, întotdeauna, între un vot pe listă ca pe vremea lui Ceauşescu, şi un vot uninominal, voi fi întotdeauna pentru vot uninominal. Este o idee, un principiu la care eu ţin şi de-aia am făcut revoluţie, pentru votul uninominal şi pentru libertatea de exprimare”, a mai spus fostul lider.
„Am anunţat din vreme că nu mai candidez, pentru ca oportuniştii să iasă la suprafaţă”
Întotdeauna, când vine vorba de ocuparea unui post de conducere, apar şi doritorii. Se „trag sfori”, se umblă cu vorba pe la colţuri sau se fac echipe de susţinere care mai de care. Ceva normal în democraţie. Fiecare are dreptul să candideze şi, în funcţie de cum este văzut de ceilalţi, va avea şi succes. Se pare că „lupta” internă în PNL a început, existând cel puţin două tabere. Cea a Cristinei Pocora, actual deputat în Colegiul I Feteşti-Ţăndărei, şi cea a lui Ioan Martin, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, susţinut şi de fostul lider, un cunoscut oponent al Cristinei Pocora
„(…) Dacă eu am anunţat încă din noiembrie că nu mai candidez, foarte mulţi au dat din coate şi şi-au făcut vânt către funcţia de preşedinte. Eu, într-un fel, am fost conştient de ce iau această atitudine şi de ce îmi anunţ acest lucru din vreme pentru că am vrut ca lucrurile în partid, în organizaţia de la Ialomiţa, să se clarifice. Adică oportuniştii să iasă la suprafaţă, să-i cunoască toată lumea, să fie timp ca lumea să se clarifice şi să meargă aşa cum s-a şi reuşit de fapt, pe varianta cea mai bună pentru dezvoltarea partidului”, a subliniat Gheorghe Petre.
„Voi încerca să revitalizez partidul”, spune Ioan Martin
Aşadar, în maxim trei luni, vom şti cine va fi preşedintele PNL Ialomiţa, pentru că la ora actuală nu se cunoaşte data exactă a Conferinţei Judeţene de Alegeri. Preşedintele interimar, Ioan Martin, este de părere că dacă programul său politic va fi acceptat de colegi, va fi bine, chiar dacă nu are de gând să stea mai mult de trei-patru ani în această funcţie.
„Dacă programul meu va fi acceptat şi de colegi, mai mult de trei sau patru ani nu stau. Este ca o alergare la ştafetă. V-am dat ştafeta, scoateţi un timp bun în perioada aia, după care dai altuia care promite să scoată şi el un timp la fel de bun sau mai bun. Ideea care este. Eu o să încerc să revitalizez puţin partidul. Există o detaşare directă, reală, chiar brutală, între clasa politică şi restul oamenilor. Nivelul de încredere în clasa politică sau în politicieni este extrem de scăzut. Şi reprezintă o tentaţie, sau dacă vreţi, o ţintă să încerci să-i aduci, să se simtă reprezentaţi. Chiar cred în asta, că pot să deschid partidul, să-i invităm, să stăm de vorbă cu ei. Nu contează hârtia, sau faptul că este membru cu adeziune şi îşi plăteşte cotizaţia, important este să simtă lucrul acela şi să se simtă reprezentat. Să-i dai încredere că se poate face ceva aici”, este de părere Ioan Martin, preşedintele interimr al PNL Ialomiţa.
Deşi consideră că mulţi vor considera aceată ţintă pe care şi-a impus-o „ideală sau utopică”, Ioan Martin crede că trebuie mers mai departe, chiar dacă va cere timp şi sacrificii.
Întrebat fiind dacă în calitate de preşedinte va deschide uşa partidului nu numai cetăţenilor obişnuiţi ci şi membrilor altor partide, printr-o încercare de „racolare” a lor, Ioan Martin a exclus din start această idee, considerând că nu merită „investiţia”.
„Nu mi se pare echitabilă. Nu le văd potenţialul. Pur şi simplu, cine trădează astăzi, trădează şi mâine şi peste o săptămână. În momentul în care nu cred în ceea ce fac, nu are rost să pornesc. Nu merită investiţia. V-ar plăcea să fiţi prieten cu un om cu mai multe feţe? Nu-l marginalizaţi, nu-l excludeţi din cercul dumneavoastră?”, a concluzionat Ioan Martin.
(Mihaela Leţa)