Focuri de armă pentru prinderea unor hoţi de combustibil

Cele mai citite

În noaptea de 24/25 iunie, în jurul orei 00.30, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi, împreună cu reprezentanţi S.I.A.S. Bucureşti şi lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, Biroul Ordine Publică Rural au organizat o acţiune pe Autostrada A2, într-o parcare situată la kilometrul 88, pe relaţia Bucureşti-Constanţa, ocazie cu care au fost observate mai multe persoane care încercau să sustragă combustibil din rezervorul unui autotren.
Pentru prinderea suspecţilor, poliţiştii din cadrul S.I.A.S. au folosit armamentul din dotare, executând un număr de 13 focuri de armă în plan vertical, reuşindu-se prinderea lui R. Florin, de 26 ani şi M. Marian Florian, de 23 ani, ambii din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi.
În urma activităţilor de cercetare la faţa locului, efectuate de poliţiştii Biroului Ordine Publică Rural, s-a stabilit faptul că suspecţii s-au deplasat la locul comiterii faptei cu un autoturism marca Ford, aparţinând lui R. Florin. Totodată, poliţiştii au identificat 10 bidoane din material plastic, a 20 litri fiecare, cu care tinerii intenţionau să transporte combustibilul sustras, precum şi un furtun, de aproximativ 1,8 metri lungime.
Din cercetări a rezultat faptul că la comiterea faptei au mai participat şi N. Costică, de 32 ani, C. Mihai, de 23 ani şi D. Marian, de 28 ani, toţi din Comuna Dragalina, care au reuşit să fugă în momentul flagrantului.
În ziua de 25 iunie a.c., lucrătorii Biroului Ordine Publică Rural Călăraşi au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de cei doi învinuiţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la tentativă de furt calificat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi tentativă de furt calificat, aceştia fiind depuşi în arestul inspectoratului.
Duminică, 26 iunie, tinerii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, cu propunere de arestare preventivă, Judecătoria Călăraşi dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile.
În continuare se efectuează cercetări pentru prinderea celorlalţi trei suspecţi care se sustrag urmăririi penale, stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora şi tragerea lor la răspundere penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Doi soți din Fetești au suferit răni grave, după ce au alunecat zeci de metri pe zăpadă, pe Valea Caraimanului din Bucegi

Un cuplu din Feteşti se afla sâmbătă într-o excursie montană împreună cu fiul lor, când au suferit un accident...

Alte articole din aceasta categorie