Focar de coronavirus la Ortopedie, în Spitalul Judeţean Slatina

Focar de coronavirus la Ortopedie, în Spitalul Judeţean Slatina

Județul Olt a înregistrat în ultimele 24 de ore, 17 cazuri de coronavirus, printre ele numărându-se patru cadre medicale de la Spitalul Slatina.

Trei dintre pozitivi sunt din secţia Ortopedie, fiind vorba de un medic, un asistent din cadrul secţiei şi un al doilea asistent din Blocul Operator. Cel de-al patrulea caz confirmat la SJU este al unui asistent din secţia Anestezie şi Terapie Intensivă.

Cele patru cazuri ar avea legătură cu cazurile deja confirmate, tot din spital, rezultatele pozitive apărând în urma testării acestora la 7 zile de la presupusul contact infectant.

Conform surselor din SJU Slatina, colegii celor patru au fost testaţi şi au rezultat negativ.

Alte trei cazuri au fost raportate la SJU Slatina în cursul acestei săptămâni, marţi, fiind vorba de doi asistenţi medicali şi de un registrator medical din ambulatoriul de specialitate al spitalului. Numărul cazurilor confirmate în judeţ de la debutul pandemiei a ajuns la 1.268. În spital se află 92 pacienţi, alţi 241 au fost externaţi la cerere, dar nu au teste negative, iar 184 au refuzat internarea.

În Terapie Intensivă se aflau la momentul raportării opt pacienţi. Numărul pacienţilor decedaţi în judeţ a ajuns la 39, iar numărul persoanelor testate de către DSP şi spitale – 8.184.

Leave a Reply

Your email address will not be published.