Florin Popescu, fost preşedinte CJ Dâmboviţa: Controlul Curţii de Conturi este unul politic

Florin Popescu, fost preşedinte CJ Dâmboviţa: Controlul Curţii de Conturi este unul politic

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa Florin Popescu (PDL), candidat ARD la Camera Deputaţilor, consideră controlul Curţii de Conturi cerut de Senat drept unul “politic”, menţionând că instituţia este condusă de Nicolae Văcăroiu, fost premier PDSR în perioada 1992-1996, scrie Mediafax.

Potrivit lui Florin Popescu, raportul care evidenţiază nereguli în cheltuirea banilor publici în unele primării şi consilii judeţene din ţară, printre care şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care s-ar fi petrecut în 2011 conţine acuze nefondate.

“În ultimele şase luni am fost ţinta unor atacuri de tipul jaful de la Consiliul Judeţean, de tipul mii de miliarde, sute de miliarde cheltuite fără rost, fără temei legal în perioada cât am fost preşedinte la Consiliul judeţean şi am aşteptat cu mare nerăbdare raportul oficial al Curţii de Conturi, condusă la nivel local de doamna Horga, soţia candidatului USL pe Colegiul 1 Fieni, şi la nivel central de Nicolae Văcăroiu, fostul prim ministru PSD din perioada 1992-1996. Ieri, Curtea de Conturi, în urma unui control, din punctul meu de vedere politic, ordonat de majoritatea USL din Senat, pentru că acest control a fost făcut doar la primării şi consilii judeţene PDL, vine şi face nişte clarificări şi aduce nişte acuze de 0,001% din bugetul pe care l-am administrat ca preşedinte de Consiliul judeţean”, a declarat, marţi, Florin Popescu, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte.

Popescu a mai precizat că în ceea ce priveşte studiile universitare şi de masterat suportate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa a considerat necesar ca funcţionarii să se perfecţioneze şi, în acest sens, a încheiat un contract cu Universitatea Valahia Târgovişte.

El a mai spus că în problema tichetelor valorice acordate de Paşte şi Crăciun angajaţilor C.J. Dâmboviţa, salariaţii instituţiei au acţionat în instanţă decizia Curţii de Conturi.

Despre birourile de la Castellon şi Bruxelles, Florin Popescu a conchis că acestea “au fost şi sunt necesare, iar cheltuiala nu este una neeconomicoasă, cum susţine Curtea de Conturi”.

Curtea de Conturi a înaintat conducerii Senatului un raport privind controalele făcute la nivelul a şase administraţii locale în judeţele Suceava şi Dâmboviţa şi în municipiile Deva, Craiova, Ploieşti, Haţeg.

Inspectorii de conturi au verificat modul de cheltuire a banilor publici în 2011, la solicitarea Senatului, majoritatea autorităţilor locale vizate fiind conduse în acel moment de reprezentanţi ai PDL.

În ceea ce priveşte judeţul Dâmboviţa, raportul Curţii de Conturi precizează că nu s-au întreprins demersurile pentru obţinerea creanţelor datorate bugetului local de către diverse persoane juridice, suma ajungând la 461.489 lei.

Totodată, în cazul cheltuielilor de personal au fost acordate în alte temeiuri decât cele legale drepturi băneşti de 74.000 lei “pentru stabilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor la muncă şi cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun”.

Alte bonificaţii acordate necuvenit pentru Paşte şi Crăciun s-au ridicat la 63.500 de lei.

În plus, au fost suportate studii de masterat de 69.420 lei pentru 13 salariaţi ai aparatului propriu.

De asemenea, de la bugetul local au fost suportate cheltuieli de întreţinere şi chrie pentru un apartament închiriat din 2006 la Bruxelles, cu scopul declarat de “stagii de practică” şi “birou de reprezentare”.

“Numai în perioada 01.01.2011 – 31.05.2012 plăţile pentru chirie şi întreţinere au însumat 52.880 lei, fără ca entitatea să poată dovedi că în perioada respectivă au existat salariaţi care au utilizat acest apartament”, precizează raportul inspectorilor de conturi.

Aceeaşi situaţie a fost constatată în cazul unui apartament în oraşul Castellon (Spania), unde pentru aceeaşi perioadă au fost cheltuiţi 51.980 lei.

“Consiliul Judeţean Dâmboviţa a efectuat plăţi necuvenite în sumă totală de 13.487 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de transport, de întreţinere şi reparaţii auto şi alte activităţi, în devizele întocmite fiind înscrise elemente de cheltuieli nejustificate”, mai precizează documentul citat.

Alte plăţi nelegale în cazul sistemului de pompe de căldură pentru spitalul judeţean Dâmboviţa, în sumă de 393.404 de lei, deoarece lucrările au fost supraevaluate.

În acelaşi timp, “nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă sintetică şi analitică, mijloace fixe de natura construcţiilor în sumă totală de 4.447.929 lei” reprezentând un tronson de drum judeţean.

Leave a Reply

Your email address will not be published.