Scandalul generat de alegerile prezidențiale din România escaladează, iar acuzațiile legate de nereguli în campania electorală și posibila influență externă intensifică tensiunile politice.
Fiscul verifică toate conturile candidatului clasat pe prima poziție la prezidențiale. Autoritățile analizează dacă acesta ar fi primit finanțare din afara țării. Sunt vizate afişele unor candidaţi, care nu au inscripţionat codul de bare al mandatarilor financiari.
Conform preșdintelui AEP, sesizările au legătură cu activitatea a 20 de candidați. „Drept urmare, nu ştim cine le-a comandat, cine le-a făcut şi cât au costat, motiv pentru care am solicitat organelor de urmărire penală din fiecare judeţ unde am fost sesizaţi că acestea au fost puse, cu fotografii şi aşa mai departe, că trebuie să facă cercetări să identifice unde au fost imprimate acele afişe, cine le-a comandat, cine le-a plătit pentru ca apoi să fie făcută legătura de cauzalitate între acest lucru şi eventual ceea ce vom avea de făcut”, a precizat Toni Greblă, preşedintele AEP.
AEP a solicitat anchete în fiecare județ pentru a identifica originea materialelor electorale suspecte. Se investighează legăturile dintre finanțarea campaniilor și utilizarea resurselor externe.
La Cotroceni are loc şedinţa CSAT, în care vor fi analizate posibile riscuri la adresa „securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.