Mi-e din ce in ce mai greu sa recunosc faptul ca mai presus de orice sport (doar Cupa Davis mai poate rasturna oarecum situatia) fotbalul este cel care imi capteaza atentia. M-am familiarizat peste masura cu echipele, cu jucatorii, cu antrenorii, patronii de club si chiar cu barfele de rutina. Asta e! Ce sa-i facem? Fotbalul e fotbal bre’! Unde mai pui ca sportul rege poate fi comparat literalmente cu termenul paradox. De ce? E simplu: iubirea neconditionata a mega-suporterului pentru echipa “X” vine in contradictie cu onomatopeele marsave, rostite cu manie printre dinti. Asta in cel mai bun caz! De regula, riposta verbala se transforma intr-o abundenta de cuvinte abjecte. C-asa-i in fotbal!
Eu va propun un exercitiu de imaginatie! Sa presupunem ca aveti posibilitatea de “a da Cezarului ce e al Cezarului”; sa presupunem ca fotbalul se risipeste in negura noptii iar prima stire a diminetii incepe in felul urmator: “Radu Voina a anuntat lotul pentru participarea la Cupa Mondiala de Handbal! Cristina Varzaru are probleme”. Credeti ca le putem acorda acestor sportivi meritul cuvenit?
Impactul exercitiului asupra mea a fost neasteptat. Si prost! Da! Am sperat intr-o apreciere a valorilor. Am nadajduit ca voi inlatura complet tabloul gazonului verde. Pana la urma, sunt atatea nume care fac performanta! Si noi nu le vedem! Nu avem ochi pentru ei, fiindca toti stau in umbra marelui “F”.
Am derulat o stire, am derulat doua stiri…pan’ aici e bine! M-am gandit apoi la baschet, la iarna istovitoare a Evei Tofalvi, la handbalul feminin…am zambit, i-am tinut plasmuit pumnii lui Horia Tecau pentru viitoarele meciuri de dublu, da’ ce nu mi-a trecut prin cap! Dupa toata linistea care s-a asternut in sufletul meu am tresarit speriata si cu acelasi aplomb am fugit in timp record la calculator: “Dumnezeuleeee, aseara a jucat Romania cu Belarus!!! Chiar sunt curioasa ce declaratii a dat Lucescu ala mic!”.
In concluzie? Am pus stop exercitiilor de imaginatie! Ma rog, celor strict legate de negarea Regelui. Sa nu va para rau daca o sa va descurcati mai bine! Asta dovedeste ca fanteziile voastre pot scoate usor la iveala respectul si consideratia fata de sporturi. Toata stima! (Anca Alexe)