EU Danubius 2009 – cooperare în situaţii de urgenţă
În perioada 9 – 12 septembrie, municipiul Giurgiu a fost gazda unui exerciţiu comunitar de protecţie civilă, intitulat EU – Danubius 2009.
Scenariul exerciţiului a fost dat de contextul schimbărilor climatice şi de încălzirea globală, care au drept consecinţe producerea de precipităţii abundente pe întregul continent. Din cauza nivelului crescut al Dunării, România se confruntă cu riscul de inundaţii majore, în special în partea de sud a ţării. În aceste circumstanţe, un cutremur cu magnitudinea de 7.9 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Vrancea, a avut loc, cele mai afectate oraşe fiind municipiile Bucureşti şi Giurgiu.
Exerciţiul este un proiect co-finanţat de Comisia Europeană şi implementat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, la acţiunile de intervenţie participând şi echipe din Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania şi Ungaria. Acest exerciţiu a avut drept obiectiv implementarea, exersarea şi îmbunătăţirea procedurilor în domeniul protecţiei civile, în vederea consolidării cunoştinţelor, abilităţilor şi pregătirii structurilor care intervin în situaţii de urgenţă, precum şi monitorizarea eficienţei răspunsului în situaţia producerii unor dezastre.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu a participat la acest exerciţiu cu peste 80 de jandarmi, precum şi cu mijloacele necesare executării următoarelor misiuni: paza şi protecţia bazei de operaţii unde sunt cazaţi membrii echipajelor participante; asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu; recuperarea şi salvarea persoanelor afectate, în colaborare cu reprezentanţii Crucii Roşii Giurgiu, 12 jandarmi fiind instruiţi şi avizaţi de către SMURD în acest sens.
În conformitate cu Legea 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, jandarmii „participă la limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor naturale, tehnologice, de mediu sau complexe“ şi „asigură măsuri de ordine şi de protecţie a zonelor în care s-a produs sau există pericolul iminent de producere a unor incendii, explozii ori a altor situaţii de urgenţă ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică a persoanelor sau bunurile acestora“.