Efectul Dunning-Kruger, descris pentru prima dată în 1999 de David Dunning și Justin Kruger, evidențiază o eroare cognitivă frecventă în care persoanele cu un nivel scăzut de competență nu doar că își supraestimează propriile abilități, dar sunt și incapabile să recunoască superioritatea competențelor altora.
În același timp, cei cu un nivel ridicat de cunoștințe tind să se subestimeze, presupunând greșit că ceilalți împărtășesc același nivel de înțelegere.
Această dinamică paradoxală este asociată cu afirmațiile unor gânditori celebri, precum Charles Darwin („Ignoranța generează mai des încredere decât cunoașterea”) și Bertrand Russell („Cei care sunt siguri pe ei sunt, adesea, ignoranți, iar cei competenți sunt plini de îndoieli”).
Experimentele realizate de Dunning și Kruger pe studenți au arătat că indivizii din ultimele quartile la teste de logică, gramatică sau umor și-au supraestimat drastic performanțele, situându-se la un nivel de competență perceput mult mai mare decât cel real. În contrast, participanții competenți au subestimat dificultatea sarcinilor, considerând greșit că acestea erau la fel de simple pentru toți.
Deși efectul este predominant observat în cultura occidentală, cercetările pe populații din Asia de Est sugerează un fenomen opus: indivizii tind să-și subestimeze competențele, văzând acest lucru ca o motivație pentru progres.
Impactul acestui fenomen este larg răspândit, afectând deciziile individuale, evaluarea performanțelor și dinamica socială. Dunning și Kruger au fost recunoscuți în 2000 cu Premiul Ig Nobel pentru psihologie, pentru lucrarea lor care a popularizat această tendință cognitivă universală.
