O educatoare în vârstă de 47 de ani, din Sectorul 1 al Capitalei, a fost trimisă în judecată sub control judiciar, fiind acuzată de purtare abuzivă față de șase copii cu vârste de până la patru ani. Rechizitoriul a fost emis de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în data de 23 aprilie 2025.
Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în perioada ianuarie – martie 2024, în timp ce femeia își exercita atribuțiile de serviciu la o grădiniță din Capitală. În acest interval, ar fi comis acte de violență fizică asupra a șase preșcolari, pe care i-ar fi lovit, smucit, tras sau împins, cauzându-le suferințe fizice.
Scandalul a pornit după ce părinții copiilor au depus plângeri, semnalând comportamentul agresiv al educatoarei. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din grădiniță au confirmat acuzațiile. În urma acestor dovezi, educatoarea a fost pusă sub control judiciar din 13 noiembrie 2024, măsură ce include și interdicția de a exercita profesia de cadru didactic.
Rechizitoriul a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 1, care va soluționa cauza. Femeia este acuzată de comiterea a șase infracțiuni de purtare abuzivă, o parte în formă continuată.