Mai ţineţi minte pariul simbolic de acum vreo şase luni? Ăla cu durata de viaţă a cumetriei pesedisto-pedeliste? Hotărât lucru, rămâne în picioare. La aproximativ juma’ de an de la parafarea acordului prin care s-au evaporat flegmele propulsate ani de-a rândul dintr-o parte în alta, lucrurile sunt încă şi mai clare decât atunci. De fapt, acum au chiar acoperire declarativă imbatabilă. Şi asta pentru că onor domnii democraţi – sociali şi liberali (sîc!) – par a fi intrat în zodia catârului, încăpăţânându-se cu orice preţ să rămână la guvernare. Şi nu pentru că se iubesc (ei, aş!). Şi nici pentru că le pasă de popor în vremuri de criză (e o insultă să mai bolborosească cineva aberaţia asta). Ci pur şi simplu într-adinselea, vorba lu’ Moromete. Just like that. Sau, dacă vreţi o explicaţie cu nuanţe strategice (vai, cât de pedant sună), pentru că cine rupe acum parteneriatul îşi ucide candidatul pentru Cotroceni. Subit şi fără prea multă osteneală.
Şi pentru că lămurirăm aspectul ăsta şi pentru cei care încă mai cred aiuritori că PSD sau PD-L vor face un gest „eroic“ (a se citi sinucigaş), haideţi să discutăm şi despre cum se face politică pe plaiuri autohtone. Şi despre cum poţi atinge culmile nebănuite ale nepăsării, nesimţirii şi penibilului cu uşurinţa relaxată a unui pârţ.
Carevasăzică, de vreo trei luni încoace gura ăstora de la Putere nu li se mai închide nici cu buldozerul. Politicienii coloraţi sângeriu sau orange ţăcăne sistematic şi vituperant unii împotriva altora de zici că n-au nimic în comun. Başca guvernarea unui norod de nerozi care i-au trimis acolo. Şi dă-i şi arde-i unii pe alţii. De la elocinţa hollywoodiană a lui Mircea Geoană şi până la logoreea neîntreruptă de punct şi virgulă a lui Emil Boc, de la respiraţia bănoasă a lui Videanu şi până la interminabilele lamentări ale lui Sârbu, de la privirea lacrimogenă a Ecaterinei Andronescu şi până la nădragii sumeşi ai lui Paleologu, de la forfetarul lui Niţă la forfetarul lui Pogea, de la şmecheriile lui Nemirschi la scândurile de mii de euro ale lui Ridzi, de la „caracterul jalnic“ al unora şi până la „bagabonţeala“ altora, mândra Coaliţie roş-portocalie dănţuieşte zglobie pe spinarea „proştilor“. Exersând în acelaşi timp discursurile anti-discursuri, declaraţiile anti-declaraţii şi ameninţările cele mai simpatice cu putinţă.
Că abia aici începe comedia în toată splendoarea ei. De la acuzaţiile fără perdea ale oamenilor lui Geoană la adresa partenerilor portocalii şi până la avertismentele pe bandă rulantă oferite drept răspuns nu se întâmplă practic nimic. Lăturile trec, apa se limpezeşte, partenerii rămân parteneri. „Ăla a furat“, „ăla a distrus economia“, „ăla e şpăgar“, „ăla e bagabond“ etc. etc. etc. – se aude gălăgios dintr-o parte. Replicile vin prompt – „Aveţi grijă“, „ori la putere, ori în opoziţie“, „ori în căruţă, ori în teleguţă“, „ori suntem parteneri, ori nu mai suntem“, „băgaţi-vă minţile-n cap, că altfel…“.
Că altfel… nimic. Asta e coada de peşte în care se termină toate discuţiile din cadrul Coaliţiei. Asta e coada de peşte în care stă Parteneriatul pentru România. Asta e coada de peşte pe care se bizuieşte o ţară-ntreagă. O coadă care pute sinistru, dar ale cărei odoruri nu ajung la nasurile mult prea înalte ale dihaniilor cu pricina.
