Presedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, presedintele formatiunii, Marian Sarbu, vicepresedintii Serban Mihailescu, Vasile Nedelcu si Liviu Campanu, presedintele UNPR Constanta, George Lipoveanu, si Virgil Stancu, reprezentant in Consiliul National al UNPR au fost prezenti, miercuri seara, la lucrarile Conferintei Judetene a UNPR Ialomita, in cadrul careia a fost aleasa conducerea organizatiei judetene.
Dumitru Visan a fost ales, astfel, pentru a conduce organizatia judeteana a UNPR Ialomita in urmatorii ani, alaturi de noii vicepresedinti si membri ai Biroului Politic Permanent – Sandu Constantin, Brudariu Robert, Iordache Adam Marin, Mocanu Constantin, Bucur Marius, Anton Barbu, Moroianu Petronela, Mitran Robert, Turcu Mihai si Teleanu Paul, Pietroaia Valentin, Stoican Claudia, Scurtu Rodica, Marcu Auras, Duta Violeta, Andronache Ionica, Visan Emil, Radu Gheorghe, Oana Necula, Opris Marian, Dumitrescu Luminita, Stanciu Marian, Corina Novac si Zahiu Gheorghe.
In cadrul Conferintei au mai fost alesi reprezentantii comisiei de arbitraj si ai comisiei de cenzori, dar si trezorierul organizatiei, Radu Irina.
„Strategia de actiune politica a UNPR Ialomita s-a axat pe trei directii importante si anume: constituirea de organizatii si atragerea de noi membri, actiuni politice care sa aduca organizatia in atentia opiniei publice si elaborarea si implementarea unei strategii de comunicare cu resurse minime si efect maxim. O prima evaluare dupa cinci luni de activitate ne da sperante pentru viitor”, afirma Dumitru Visan in deschiderea conferintei.
Faptul ca la Conferinta Judeteana au participat liderii marcanti ai partidului denota ca UNPR Ialomita este considerata una dintre organizatiile puternice, cu potential, presedintele Dumitru Visan fiind felicitat de presedintele executiv al partidului, Gabriel Oprea, pentru munca depusa, exprimandu-si speranta ca UNPR Ialomita va fi printre primele organizatii din tara.
„Pentru mine si pentru colegii mei din conducerea nationala a partidului este o mare onoare sa fim aici la Amara. Vreau sa incep prin a va multumi pentru tot ce ati facut, in primul rand dumneavoastra, pentru ca e greu. E foarte greu sa incepi un proiect politic nou, sa incepi un proiect politic de la zero. Vreau sa multumesc domnului presedinte Visan si echipei alese, pentru ca a muncit intr-adevar. Este un om serios. Sunt un pic mai sceptic de felul meu, dar domnul Visan a trecut aceasta proba, a muncit foarte mult, a fost prezent tot timpul si la intrunirile de la nivel national, este intr-adevar un om care poate conduce aici, in Ialomita, o echipa a UNPR performanta. Nu facem deocamdata clasamente privind locul pe care il ocupa organizatia de la Ialomita. Avem cateva luni de zile. Deocamdata ne organizam. Oricum, faptul ca am venit cu domnul presedinte Marian Sarbu, cu toti ceilalti, denota ca am mare incredere in aceasta organizatie”, spunea Gabriel Oprea.
Presedintele executiv al UNPR a explicat delegatilor la Conferinta faptul ca proiectul politic initiat de UNPR este in interesul romanilor, desi este ca si cum ar „merge cu picioarele goale pe un camp plin de tepi”.
„Mai tineti minte ca pana acum un an, un an si jumatate, cand vorbeai de interes national, cand vorbeai de patriotism sau de dragoste de tara radea lumea de tine. Te luau la misto. Aceste valori fundamentale ale acestei tari erau perimate. Poate a fost bine, poate rau, dar intr-un moment greu pentru aceasta tara, de criza economica mondiala, (…) sa stiti ca oamenii se aduna, romanii se aduna. Acest lucru l-au dovedit in toata istoria lor. Sunt mai uniti, mai solidari, si parca exista un alt reper national cand vorbim (…) Interesul national reprezinta orice peste interesul personal sau de grup, politic, de partid. Reprezinta Romania si pe romani. De aceea, vreau sa va multumesc pentru ca ati inceput impreuna acest proiect politic. Este un lucru extraordinar”, a spus Oprea.
Presedintele executiv a subliniat faptul ca este foarte important ca UNPR sa aiba cei mai seriosi oameni, oameni cu expertiza, oameni respectati de comunitate, pentru ca partidul sa aiba credibilitate.
„Trebuie sa ne consolidam si sa ducem mai departe acest mesaj de dragoste de tara si de credibilitate prin promovarea unor oameni foarte seriosi, apreciati de comunitate. (…) Eu cred in Romania, cred in statul de drept. (…) Sprijinind Guvernul, sprijinim Romania. UNPR se bazeaza doar pe interesul national. (…) Noi nu am tradat pe nimeni niciodata, poate am tradat ordinele de partid. Nu am tradat si nu o sa tradam niciodata interesele nationale ale Romaniei”, a adaugat Gabriel Oprea.
La randul sau, presedintele UNPR, Marian Sarbu, a criticat atitudinea partidelor de opozitie care, in opinia sa, „se aseaza acum pe valul de nemultumiri ale populatiei”, reafirmand ideea ca UNPR indeplineste in coalitia guvernamentala rolul de „stabilizator politic, catalizator economic si amortizor social”.
Presedintele UNPR a adaugat ca, pana la sfarsitul anului, va fi facut public programul de guvernare al partidului, „un program din care am scos promisiunile care nu sunt sustenabile din punct de vedere economic, demagogia si populismul. UNPR-ului ii va fi recunoscuta menirea de a fi salvat Romania de un dezastru economic, politic si social”, a mentionat Sarbu.
Mihaela Leta