Drumurile din Ploieşti, un pericol şi pentru… pietoni

Data:

alei proastealei buneedilipavaj pal admŞoselele pline de gropi, care pun la încercare măiestria şoferilor pentru a le ocoli, dacă vor să nu-şi rupă maşinile, nu sunt, se pare, un pericol doar pentru aceştia. Nici pietonii nu se bucură de condiţii mai bune, multe dintre trotuarele de pe la noi, fiind, la rândul lor, pline de „cratere“, astfel că acestea devin adevărate curse cu obstacole pentru cei care le folosesc. Pietonii îşi „rup gâtul“ pe aleile din oraşe, care ar trebui să arate cu totul altfel, oferind condiţii optime pentru deplasări sau chiar plimbări de promenadă.
Nici municipiul Ploieşti, de altfel, mare reşedinţă a unui judeţ important al ţării, nu face excepţie. Străzile arată bine prin centru, pavajul e frumos în faţa Palatului Administrativ sau a marilor centre comerciale din zonă, pentru ca, înspre cartierele mărginaşe, situaţia să se înrăutăţească văzând cu ochii. În cea mai mare parte, trotuarele şi aleile din cartierele de blocuri sunt distruse, făcând imposibilă deplasarea oamenilor în condiţii civilizate. Ce să mai spunem de şoferi, ai căror nervi sunt testaţi la maxim, după ce îşi strică jantele sau bucşele autoturismelor prin gropile de pe şosele, că nici pietonii nu stau mai bine.

Ce înseamnă nişte cetăţeni cu iniţiativă…

Din acest motiv, reprezentanţii mai multor asociaţii de proprietari din Ploieşti au considerat că situaţia nu mai poate fi tolerată, s-au sesizat şi au solicitat la primărie repararea grabnică a trotuarelor din cartierele unde locuiesc. Edilii au răspuns pozitiv acestei cereri, astfel că Primăria municipiului Ploieşti, prin Administraţia Domeniului Public şi Privat, a anunţat, în cadrul ultimei întâlniri cu presa, desfăşurate săptămâna trecută, că „a demarat un program de reabilitare a aleilor de acces spre scările blocurilor şi spre platformele gospodăreşti. În prima fază a demarat asfaltarea aleilor de la blocurile C1, C2, C3, B1, B2 şi B2 bis şi cele spre platformele gospodăreşti de la blocurile B2 şi B2 bis din cartierul Cina“.
Edilii ne-au mai precizat că „reabilitarea căilor de acces spre scările blocurilor şi spre platformele gospodăreşti se realizează la solicitarea administratorilor asociaţiilor de proprietari ale blocurilor menţionate, urmând a fi realizată în toate cartierele din Ploieşti“.
Iată, aşadar, ce înseamnă ca unii cetăţeni să dea dovadă de spirit civic şi de iniţiativă, punându-i la treabă pe edili care au fost aleşi pentru a servi interesele urbei! Pentru că, în România, multe dintre probleme nu se rezolvă, tocmai pentru că ne-am obişnuit să suportăm, în tăcere, ceea ce este dincolo de limitele civilizaţiei.
Mădălina Zamfir

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Maia Sandu: Ne dorim o Românie puternică și europeană, care să rămână alături de Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat speranța ca,...

Cel mai puternic cutremur din 2025 în România. Seismul nu a produs pagube

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs sâmbătă...

Un urs a murit lovit de două mașini pe DN1, în județul Sibiu

Un urs a fost accidentat mortal, duminică, pe Drumul...

Semnal Magazin
SEMNAL

BANCURI CU POLITICENI

Sună o babă la ziarul Semnal. — Alo, Semnal? Am...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...

BANCURI CU ARDELENI

Domn judecător, aș vre să divorțez de muiere, așe,...