Două microbuze s-au ciocnit, au lovit o conductă de gaz și au luat foc în Copșa Mică. O femeie a murit carbonizată într-un accident petrecut vineri dimineață pe DN 14, în orașul Copșa Mică, județul Sibiu. Două microbuze s-au ciocnit, au avariat o conductă de gaz și au luat foc.
O femeie de 56 de ani, aflată pe trotuar, a fost prinsă sub una dintre mașini. Trupul său carbonizat a fost găsit după stingerea incendiului.
Din primele verificări, accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi, aflat în drum spre Mediaș, a virat la stânga fără să se asigure și a fost lovit de un microbuz aflat în depășire. Într-unul dintre autovehicule se afla doar șoferul, iar în celălalt erau șoferul și șapte pasageri. Toți au reușit să iasă din mașini înainte ca incendiul să se extindă și nu au fost răniți.
Toți cei implicați sunt localnici, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.