Două cutremure cu magnitudini reduse s-au produs miercuri dimineață în zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Primul seism a avut loc la ora 03:08, cu o magnitudine de 3,0 pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 125,8 kilometri. Cutremurul a fost localizat în apropierea următoarelor orașe: 50 km nord-vest de Buzău, 63 km vest de Focșani, 64 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 66 km est de Brașov, 69 km nord-est de Ploiești și 99 km nord-est de Târgoviște.
Al doilea cutremur a avut loc la ora 03:45, cu o magnitudine de 3,4 și la o adâncime de 144,4 kilometri. Acesta s-a produs la 56 km nord-vest de Buzău, 59 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 61 km vest de Focșani, 63 km est de Brașov și 75 km nord-est de Ploiești.
