Directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Tuchilă Mitică, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că a primit mită pentru a facilita plata unor despăgubiri în valoare de peste 3 milioane de euro către un fermier. Cazul a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Potrivit anchetatorilor, Tuchilă a pretins 50.000 de euro de la un fermier pentru a interveni în favoarea acestuia în procesul de acordare a despăgubirilor pentru animalele afectate de pesta micilor rumegătoare. Acesta a fost prins în flagrant în data de 15 aprilie 2025, în timp ce încasa o tranșă de 11.000 de euro.
În urma perchezițiilor, procurorii au descoperit sume importante de bani, unele ascunse într-o grindă metalică, iar altele – potrivit unor surse – într-un vas de toaletă. Tuchilă Mitică a colaborat cu autoritățile și a indicat locațiile în care se aflau banii, fiind astfel confiscate 54.300 de euro și 16.400 de dolari.
