Dificultăți pe A7, din cauza vremii nefavorabile. Deschiderea celor trei tronsoane de autostradă, amânată

Data:

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vine cu ultimele precizări privind deschiderea celor trei tronsoane din Autostrada Moldovei pe care ar trebui să se circule până de Crăciun.

Este vorba despre tronsonul Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni care va face posibilă deplasarea de la Buzău la Focșani doar pe Autostrada Moldovei, în condițiile în care recent au fost date în circulație tronsoanele de la Buzău la Râmnicu Sărat și cel de la Mândrești Munteni la Focșani.

Pentru această porțiune de drum termenul anunțat a fost până la Crăciun, însă vremea capricioasă îngreunează activitatea pe șantier și este posibil ca data deschiderii să mai fie amânată câteva zile.

Reprezentanții CNAIR consideră că până la finalul anului se va circula pe autostradă de la Buzău la Focșani.

Tot în aceeași perioadă se așteaptă să se deschidă circulația și pe tronsoanele de la Dumbrava la Pietroasele, sectoare care însă ar fi trebuit să fie gata încă din octombrie, dar care nu au putut fi finalizate în termenul prevăzut în contract. Conform CNAIR, constructorul a primit prelungirea termenului și astfel că se așteaptă ca lucrările să fie gata până de Crăciun. CNAIR a anunțat că lucrările vor continua cât vremea va permite și în restul șantierelor de pe A7 astfel că, anul viitor, se vor da în circulație și tronsoanele care acum se construiesc.

La Buzău, ultimul tronson care va fi deschis circulației va fi Pietroasele –Municipiul Buzău (13,9km). Aici stadiul actual de execuție este de 24,5%. Când acesta va fi gata atunci se va putea circula și pe podul peste râul Buzău de la Vadu Pașii, aflat acum la peste 90% stadiu de execuție.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL