Deputatul PNL George Scutaru face demersuri pentru a da posibilitatea agricultorilor de a-şi plăti impozitele pentru terenurile deţinute pe raza altor localităţi către bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale de domiciliu.
Deputatul liberal susţine că se impune o modificare a Codului fiscal pentru ca ”impozitele pentru terenurile agricole să fie plătite la primăria de domiciliu”.
”Trebuie să menţionez faptul că ambele instituţii, ministerele Finanţelor Publice şi Agriculturii, şi-au manifestat deschiderea de a discuta această eventuală schimbare, considerând că se impune consultarea structurilor asociative ale autorităţilor administrative publice locale şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice. Am luat legătura cu Marian Muşat, primar al comunei Valea Salciei, dar şi preşedinte al asociaţiei comunelor la nivelul judeţului, pentru a dezbate la nivelul asociaţiei problema menţionată”, scrie parlamentarul liberal pe blogul său.
Deputatul buzoian spune că ”această problemă frământă mai mulţi primari din judeţul Buzău, în special pe cei din zonele de deal şi de munte, locuitorii din aceste comune având în posesie terenuri situate şi în zone de câmpie”.
La rândul său, şeful Cancelariei Prefectului judeţului Buzău, Sorin Gheorghe, a declarat pentru AGERPRES că ”propunerea este binevenită, în judeţul Buzău locuitorii comunele de munte deţin mii de hectare de teren agricol în zona de câmpie, foarte mulţi dintre ei şi-au plătit impozitele la primăria de domiciliu, dar sunt declaraţi restanţieri şi au penalităţi foarte mari la primăriile pe raza cărora se află aceste terenuri”.
AGERPRES
[…] Deputatul PNL George Scutaru: Impozitele pentru terenurile agricole, plătite la primăria de domici… este preluat de pe SEMNAL – Stiri din Ilfov, Prahova, Dambovita, Buzau, Ialomiţa, Calarasi, […]
[…] Deputatul PNL George Scutaru: Impozitele pentru terenurile agricole, plătite la primăria de domici… (0) […]