CFR a decis ca trenurile de navetişti de pe ruta Feteşti-Ţăndarei-Slobozia să fie scoase din circuit, pe timp de vară. Astfel, nu vor rămâne decât trei perechi de trenuri care tranzitează staţia CFR Slobozia, două urmând să fie scoase din circulaţie pe tot parcursul acestei veri.
Urmează ca prima pereche să fie scoasă începând cu data de 15 mai 2013, iar celalaltă începând cu 21 iunie 2013.
Motivaţia dată de CFR este că întreţinerea acestor garnituri de trenuri este extrem de neprofitabilă, costurile pentru reparaţii şi întreţinere fiind foarte mari. Aplicarea acestei măsuri ar afecta peste 500 de ialomiţeni, care ar rămâne astfel fără mijloc de transport, ceea ce a dus la nemulţumiri şi chiar revolte exprimate deschis. Astfel, Tudorel Nenciu i-a scris preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, cerându-i să rezolve această problemă. În mesajul adresat lui Silvian Ciupercă, în data de 7 mai, acesta spune că „cele circa 50 de familii care vor rămâne fără o sursă de venit (salariaţii CFR care lucrează pe această rută) şi sute de elevi în general din familii sărace care nu îşi permit gazdă în oraş sau naveta cu autobuzul ce vor face? Câţi dintre salariaţii care lucrează (de regulă, pe salarii minime de 700-750 lei) în aceste oraşe şi fac naveta cu trenul îşi vor permite să dea din puţinii bani 300-350 lei pe naveta cu autobuzul?” Indignarea lui Tudorel Nenciu nu este de natură să ne surprindă, iar din reacţia lui Silvian Ciupercă ne putem da seama că a înţeles şi el situaţia celor dependenţi de această rută. Acesta a răspuns cererii lui Tudorel Nenciu, care i-a mai scris: „Ajutaţi-ne pentru menţinerea legăturii feroviare Feteşti-Ţăndărei-Slobozia”. Silvian Ciupercă s-a adresat, în urma cererii lui Tudorel Nenciu, tot în ziua de 7 mai, directorului general al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”, Valentin Dorobanţu, rugându-l să găsească o soluţie optimă pentru această gravă problemă social-economică. În scrisoarea adresată lui Valentin Dorobanţu, declara: „Analiza evoluţiilor economico-sociale specifice judeţului Ialomiţa în perioada următoare a relevat că iminentul demers al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. de a suspenda circulaţia trenurilor de călători de pe secţia Slobozia Veche-Ţăndărei va avea consecinţe nefavorabile în plan economic, social, de mediu şi de siguranţa călătorului”.