Daniel Funeriu critică dur declarațiile lui Călin Georgescu și atacă clasa politică

Data:

Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a lansat un atac dur la adresa lui Călin Georgescu, calificându-i declarațiile drept „imbecilități solemne” care, în opinia sa, îi induc în eroare pe români.

„Oamenii sunt furați de solemnitatea spuselor sale, bine meșteșugite, și nu mai percep imbecilitatea din spatele lor. Oricine ia cursuri de actorie poate învăța să facă asta”, a declarat Funeriu, caracterizându-l pe Georgescu drept „un simptom al faliilor din societate, ca mucii la răceală”.

Fostul ministru al Educației a criticat și mandatul președintelui Klaus Iohannis, susținând că acesta nu și-a îndeplinit rolul constituțional de mediator între stat și societate: „După zece ani de lipsă de implicare, faliile din societate s-au adâncit.”

Funeriu a afirmat că, dacă va fi ales președinte, va pune accent pe reducerea tensiunilor din societate: „Rolul președintelui este să tămăduiască aceste falii, iar eu îmi asum acest lucru dacă românii îmi vor acorda încrederea lor.”

Funeriu a făcut referire și la candidatura lui Crin Antonescu, desemnat de coaliție pentru cursa prezidențială, pe care l-a caracterizat drept „un exemplu de contra-selecție” în politica românească. El a descris partidele politice drept „instrumente defecte de exercitare a democrației”.

Daniel Funeriu promite o abordare diferită în lupta pentru Cotroceni, mizând pe reconciliere și eliminarea rupturilor din societate.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Pericol! Din ce în ce mai mulți urși în zonele locuite din Buzău. Autoritățile promit măsuri rapide

Creșterea numărului de urși care ajung în localitățile din...

Crin Antonescu: „Călin Georgescu și Elena Lasconi nu erau oameni din afara sistemului”

Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a...