Dâmboviţa: Un bătrân a fost găsit carbonizat, într-o anexă a locuinţei

Dâmboviţa: Un bătrân a fost găsit carbonizat, într-o anexă a locuinţei

Miercuri, un bătrân din localitatea dâmboviţeană Măgura a fost găsit carbonizat, într-o anexă a locuinţei. Din cauza terenului accidentat, salvatorii nu au putut ajunge cu autospecialele până la locul evenimentului, fiind nevoiţi să întindă liniile de furtunuri pe distanţe foarte lungi.

Pompierii de la Detaşamentul Pucioasa au fost alertaţi şi au intervenit cu două autospeciale şi un echipaj de ambulanţă SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Bezdead.

„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la casă şi anexele alăturate. Din cauza terenului accidentat, salvatorii nu au putut ajunge cu autospecialele până la locul evenimentului, fiind nevoiţi să întindă liniile de furtunuri pe distanţe foarte lungi. În ciuda eforturilor depuse de pompieri, locuinţa şi anexele au ars aproape în totalitate.

Din nefericire, evenimentul s-a soldat cu o victimă, un bărbat în vârstă de 82 de ani, găsit decedat (carbonizat) în interiorul unei anexe, utilizată ca afumătoare”, se arată într-un comunicat al ISU Dâmboviţa.

Din cercetările efectuate la faţa locului, se pare că focul deschis făcut în afumătoare şi lăsat nesupravegheat este cauza probabilă a producerii incendiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.