Dâmboviţa: Scrisori cu conţinut denigrator la adresa candidaţilor USL distribuite în Târgovişte

Cele mai citite

USL Dâmboviţa a depus o plângere penală la Poliţie după ce în Târgovişte au fost distribuite scrisori cu conţinut denigrator la adresa candidaţilor USL şi care erau semnate în fals cu numele acestora.

Scrisorile au fost distribuite în numele candidaţilor USL Ion Pârgaru (candidat la Camera Deputaţilor în colegiul Târgovişte) şi Sorin Roşca Stănescu (candidat la Senat în colegiul Târgovişte-Moreni).

”Târgoviştenii au primit scrisori semnate de mine şi de domnul Pârgaru, folosindu-se layout-ul nostru. Noi ne autodenunţam în aceste scrisori, în care au fost amestecate lucruri reale şi ireale despre noi. USL va face plângere penală, presupun in rem, pentru că nu putem arăta cu degetul la cineva anume”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Sorin Roşca Stănescu.

El a precizat că bănuieşte totuşi că de vină pentru aceste fapte sunt adversarii politici ai USL.

‘Fac un apel la ceilalţi competitori să se renunţe la campania murdară (…). Pentru scrisori, nu acuz pe cineva anume. Se va stabili în urma anchetei. E clar că nu poate să fie decât unul dintre adversarii politici”, a mai spus Sorin Roşca Stănescu.

Reprezentanţii USL Dâmboviţa spun că au depus la Poliţie şi exemplare ale scrisorilor în cauză.

”În opinia noastră, împărţirea acestor scrisori într-o cantitate atât de mare reprezintă o încălcare a liberului exerciţiu, a dreptului de a fi ales şi de a alege, în condiţiile în care este evident că prin împărţirea acestor flyere se induc în eroare alegătorii prin prezentarea unor fapte neadevărate şi printr-un mesaj jignitor. Aceste fapte întrunesc şi elementele de contravenţie prevăzute de Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi a liniştii publice”, a precizat preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Niculae, a confirmat că s-a depus o plângere penală în acest caz, în care se reclamă că persoane necunoscute au distribuit materiale electorale cu conţinut denigrator la adresa unor competitori politici. Poliţia efectuează cercetări în acest caz.

 

 

 

 

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Misterele morții lui Grigori Rasputin

Grigori Rasputin a fost una dintre cele mai intrigante figuri din istoria Rusiei. Călugăr, mistico-vindecător și confident al familiei...

Alte articole din aceasta categorie