Dâmboviţa – Promovabilitate de 35% la Bacalaureat

Cele mai citite

Procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat este, la nivelul judeţului Dâmboviţa, de 35%, faţă de 51,13% cât se înregistra anul trecut, iar la Liceul Auto din Târgovişte niciun elev nu a luat acest examen.
Conducerea Inspectoratului Şcolar consideră rezultatele din această sesiune de Bacalaureat un eşec.
„Această cifră nu ne bucură deloc. La aportul insuccesului, pentru că eu îl consider un real insucces de anul acesta, am concurat cu toţii: elevi, profesori, părinţi. Din nefericire, avem Liceul Auto din Târgovişte unde niciunul dintre cei 124 de elevi nu a promovat Bacalaureatul, un liceu care şi anul trecut a avut un procentaj foarte mic şi unde inspectorii noştri au fost destul de des, am dat testări, am făcut programe remediale“, a declarat, luni, inspectorul general şcolar Elena Manolescu.
Au existat cazuri, la licee din Pucioasa sau Găeşti, unde numărul elevilor care au promovat a fost sub zece.
La Colegiul de Artă „Bălaşa Doamna“ din Târgovişte s-a înregistrat cel mai mare procent de promovabilitate din judeţul Dâmboviţa, respectiv 94%.
Cinci elevi dâmboviţeni au obţinut nota 10 la Bacalaureatul de anul acesta.
Anul trecut, în judeţul Dâmboviţa, promovabilitatea la Bacalaureat a fost de 51,13%, iar în două unităţi şcolare toţi elevii au obţinut note de trecere la acest examen. (Sursa: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Decăderea magnificului Imperiu Roman de Apus

Imperiul Roman de Apus, o coloană vertebrală a civilizației antice, s-a prăbușit într-un mod spectaculos, lasând în urmă o...

Alte articole din aceasta categorie