Primarii PDL din judeţul Dâmboviţa care au făcut la alegerile parlamentare de anul trecut campanie electorală pentru USL nu au fost excluşi din partid, la Colegiul Director Judeţean de miercuri, unde s-a făcut o analiză după alegerile parlamentare.
Au fost primari PDL din judeţ care la parlamentare au apărut pe bannere alături de candidaţi ai USL cu mesaje de susţinere sau au mers la mitinguri, ţinând discursuri pro-USL.
„Este o organizaţie vie, conştientă de problemele de construcţie pe care le are, ca de altfel în tot partidul, care a luat şi nişte măsuri organizatorice astăzi. Sunt primele, le vor lua în continuare. Este o organizaţie puternică (…). Ceea ce mă interesează este nu îndepărtarea unor oameni din partid, chiar dacă unii dintre ei nu mai au ce căuta printre noi, din moment ce au militat clar pentru adversarii noştri, dar mă interesează în primul rând câţi oameni vin în partid. Suntem într-o perioadă de reconstrucţie şi din acest punct de vedere”, a precizat preşedintele PDL, Vasile Blaga.
La şedinţa de analiză a PDL Dâmboviţa au fost două excluderi, un consilier judeţean şi un membru de partid aflat pe listele de consilieri judeţeni. Ambii sunt membri ai Partidei Romilor Pro Europa, care, în judeţul Dâmboviţa, la alegerile locale a avut semnat un protocol cu PDL, iar la alegerile parlamentare au semnat protocol de susţinere a USL.
„Am validat excluderea din partid a domnilor Moise Vasile şi Răducanu Vasile, care sunt pe listele de consilieri judeţeni. Facem o inventariere a tuturor membrilor care au rămas şi sunt dispuşi să se alăture proiectului politic numit PDL. De la baza partidului pornim, inventarierea membrilor, preşedinţilor organizaţiilor locale, membri birourilor permanente locale, până în convenţia din mai sper să avem toate aceste lucruri stabilite”, a precizat preşedintele PDL Dâmboviţa, Florin Popescu.
Liderii PDL Vasile Blaga, Elena Udrea, Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan au participat, miercuri, la Târgovişte, la o şedinţă de analiză a PDL Dâmboviţa, după alegerile parlamentare de anul trecut.
La finalul şedinţei a fost organizată o conferinţă de presă.
AGERPRES