Doi paznici ai unor terenuri agricole din localitatea Crangurile, judetul Dambovita, acuza un ofiter de politie ca i-ar fi amenintat cu un pistol, in noaptea de marti spre miercuri, in urma unui conflict izbucnit dupa ce acestia au cerut sprijinul autoritatilor pentru prinderea unor hoti.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Dambovita, Mihaela Savu, a declarat ca Politia Gaesti a fost sesizata de o femeie, al carei sot este paznic la niste terenuri agricole din Crangurile, ca niste persoane fura porumb.
La fata locului, s-au deplasat doi politisti aflati in tura si alti doi, intre care si un ofiter, aflati in timpul liber. Terenurile erau pazite de sapte persoane. Sursa citata mentioneaza ca doi dintre paznici au plecat cu doi politisti spre un capat al terenului, in cautarea hotilor, iar alti doi au ramas impreuna cu un agent de politie si ofiterul aflat in timpul liber, la celalalt capat. Intre acestia din urma a izbucnit un conflict. Paznicii au sunat autoritatile pentru a reclama ca au fost amenintati si loviti de ofiterul de politie, iar acesta a sunat, la randul sau, pentru a cere sprijin pentru ca a fost agresat.
Cei doi paznici au mers la Spitalul Gaesti pentru ingrijiri medicale, unul dintre ei fiind trimis la Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste pentru investigatii suplimentare. Acestia nu au depus, deocamdata, plangere scrisa impotriva ofiterului.
„S-a constatat ca parbrizul autospecialei de politie cu care s-a intervenit prezinta o fisura, in prezent efectuandu-se verificari pentru stabilirea imprejurarilor in care aceasta s-a produs”, a adaugat purtatorul de cuvant al Politiei Dambovita.
Pe numele ofiterului de Politie implicat in scandal a fost deschis dosar penal pentru lovire, amenintare si purtare abuziva, fiind declinat Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti. De asemenea, Inspectoratul de Politie Dambovita a declansat o ancheta interna pentru a stabili ce s-a intamplat. Hotii nu au fost prinsi, in schimb, pe camp au fost gasiti mai multi saci incarcati cu porumb.