Dâmboviţa: Monica Macovei şi-a prezentat moţiunea ”Reformiştii” la Târgovişte

Dâmboviţa: Monica Macovei şi-a prezentat moţiunea ”Reformiştii” la Târgovişte

monica macoveiEuroparlamentarul democrat-liberal Monica Macovei şi-a prezentat, duminică, la Târgovişte, moţiunea “Reformiştii”, cu care candidează la şefia PDL.

Ea a afirmat că prin moţiunea “Reformiştii” îşi doreşte deschiderea partidului, aceasta fiind, în opinia sa, una dintre diferenţele dintre viziunea pe care a prezentat-o şi cea a lui Vasile Blaga.

“Am auzit nişte declaraţii de la domnul Blaga care doreşte închiderea partidului şi îi reamintesc, de pildă, că eu fără să fiu membră de partid am fost ministrul Justiţiei susţinută de dumneavoastră şi am adus numai puncte albe, şi partidului şi ţării. Am scos toate steguleţele roşii şi am putut intra în Uniunea Europeană la timp. De asemenea, ca europarlamentar, iarăşi am adus cinste partidului şi ţării. Anul 2012 s-a încheiat cu mine pe primul loc la numărul de rapoarte, deci cel mai activ europarlamentar din toţi cei 754”, le-a spus Monica Macovei membrilor PDL Dâmboviţa, participanţi duminică la lansarea moţiunii “Reformiştii”.

Macovei a adăugat că doreşte deschiderea partidului.

“Noi vrem să deschidem partidul, vrem să aducem personalităţi în partid, cu cât mai multe, cu atât mai bine pentru partid şi sigur că dacă cineva intră astăzi în partid şi este o personalitate în profesia lui, e bine să îi dai o funcţie în care să facă tot ceea ce se pricepe să facă şi ce a învăţat să facă. Asta este, de exemplu, deschiderea partidului. Este una dintre diferenţele dintre viziunea mea şi a noastră, a reformiştilor, şi viziunea, cel puţin, a domnului Vasile Blaga”, a precizat Monica Macovei.

Europarlamentarul PDL a vorbit şi despre modul în care a fost primită moţiunea sa.

“Vreau să vă mai spun de deschiderea partidului şi de entuziasmul cu care a fost primită această moţiune din afara partidului, de la electorat. În primele minute după ce am anunţat public, săptămâna trecută, că lansăm această moţiune, am primit foarte multe mesaje pe facebook, pe bloguri, telefoane de la oameni care voiau să se înscrie în partid ca să susţină moţiunea. De fapt ei spuneau: «vrem să susţinem moţiunea». Noi le explicam: «trebuie să fiţi membri de partid». «Atunci ne înscriem în partid». Deci asta a fost reacţia electoratului. A fost una minunată”, a adăugat Monica Macovei.

Europarlamentarul a explicat că de la susţinători a venit şi motto-ul moţiunii.

“Am avut şi reacţia dacă Macovei câştigă, eu votez PDL, pe care am şi pus-o ca motto pa pagina noastră de facebook «Reformiştii PDL»”, a mai spus Macovei.

Prezentarea moţiunii “Reformiştii” a avut loc, duminică, la Hotelul Dâmboviţa din Târgovişte, în prezenţa liderilor PDL Cristian Preda şi Teodor Baconschi. Preşedintele PDL Dâmboviţa, deputatul Florin Popescu, nu a fost prezent, el anunţând public că o susţine pe Elena Udrea la şefia partidului.

 

 

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.