Dâmboviţa: Grupul parlamentar PSD a votat pentru încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Stan

Data:

Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a decis, cu majoritate de voturi, aprobarea arestării preventive a lui Ion Stan, deputat de Dâmboviţa.

“Am avut o şedinţă restrânsă a grupului. S-a luat act de materialele transmise – scrisoarea ministrului Justiţiei, raportul Comisiei juridice – iar punctul de vedere al grupului va fi prezentat în şedinţa de plen de miercuri. S-a votat, în majoritate, pentru încuviinţarea cererii procurorilor DNA”, a precizat liderul grupului, Marian Neacşu.

El a arătat că unii dintre colegii săi de grup au remarcat existenţa unor “inadvertenţe” în referatul procurorilor de caz, dar a subliniat că deputaţii social-democraţi nu au considerat că acestea sunt de natură să schimbe decizia luată de grup, care se bazează pe dorinţa de a nu obstrucţiona mersul acestui proces.

“Ion Stan îşi va dovedi în instanţă nevinovăţia. E şi în postura de candidat şi e foarte posibil să primească un nou mandat. Miercuri va fi şedinţa de plen. Nu ştiu care va fi votul în plen”, a mai spus Stan.

Stan a venit joi dimineaţă însoţit de avocatul său, Doru Viorel Ursu, la grupul parlamentar al PSD, reunit pentru a elabora un punct de vedere în cazul său.

“Le-am spus colegilor mei (…) că eu voi respecta toată procedura parlamentară, că nu obstrucţionez în niciun fel Justiţia şi că DNA, dacă are probe, să-mi trimită dosarul la instanţa de judecată”, a spus Stan, la ieşirea din sala de şedinţe a grupului.

Plenul Camerei Deputaţilor se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunităţii deputatului PSD Ion Stan, a decis, marţi, Biroul Permanent al Camerei.

Ministrul Justiţiei a transmis săptămâna trecută preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.

Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, “câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre “un miliard, un miliard două sute”.

Într-una din stenograme Ion Stan vorbeşte cu denunţătorul său şi spune că atât Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, cât şi Rovana Pulmb au o datorie faţă de el.
 
 
 
sursa: mediafax.ro

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Zalujnîi: „Oficialii români mi-au cerut să tac despre dronele rusești căzute în România”

Fostul șef al armatei ucrainene, Valerii Zalujnîi, actualmente ambasador...

Lista persoanelor care au primit bani de la Peșchir (bogpr) pentru susținerea lui Georgescu

Așa cum anunțam deja de vineri, Bogdan Peşchir a...

Tensiuni în Marea Neagră: România și Bulgaria, îngrijorate de un posibil acord SUA-Rusia

Situația din Marea Neagră devine tot mai tensionată, iar...