Cristian Preda: M-am înscris în Fundaţia Mişcarea Populară; asta nu înseamnă o demisie din PDL

Data:

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, vineri, 7 iunie, pentru AGERPRES, că s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară, precizând că actualul său statut în cadrul PDL – membru suspendat pe o perioadă de şase luni – îi dă posibilitatea de a activa într-un ONG.

cristian preda

„Da, aşa este, m-am înscris în Fundaţia Mişcarea Populară şi am participat la o primă reuniune a Fundaţiei la Târgovişte, în inima Ţării Româneşti”, a subliniat Cristian Preda.

El a arătat că a salutat din primul moment apariţia Mişcării Populare.

„Am vrut să mă alătur, cât eram membru al PDL, şi mi s-a spus că oamenii politici, cei care au o afiliere partizană, nu pot să intre în primul moment (să se înscrie în Mişcarea Populară – n.r.). Acum, întrucât am fost sancţionat cu asprime şi în mod nedrept de către PDL, am revenit la colegii mei, pentru că nu mai există niciun fel de piedică şi m-am asociat Mişcării Populare”, a explicat europarlamentarul.

Preda a spus că acest lucru nu echivalează cu o demisie a sa din PDL.

„După cum ştiţi, am fost aspru sancţionat, insist, în mod profund nedrept de către Biroul Permanent Naţional (BPN al PDL – n.r.). Şi iau decizia de luni ( nr.r. de suspendare din calitatea de membru PDL pe o perioadă de şase luni) ca pe o excludere de facto bazată pe o nedreptate. Departe de mine demisia, dar atât timp cât sunt în această situaţie nu văd niciun fel de oprelişte pentru a participa la dezbaterile unei fundaţii. De altfel, şi ca membru PDL, m-am asociat Mişcării Populare, m-am asociat, chiar ca prim-vicepreşedinte PDL, Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, deci nu e o incompatibilitate nici între condiţia politică. La Mişcarea Populară puseseră această condiţie, acum nu mai este pusă”, a afirmat el.

Întrebat dacă se aşteaptă şi la alte sancţiuni din partea conducerii PDL, Cristian Preda a spus: „Acolo unde s-a produs o nedreptate e loc şi pentru o alta, din nefericire”.

AGERPRES

 

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

În comuna Poboru a izbucnit un incendiu de vegetație uscată ce a afectat aproximativ 30 de hectare

În comuna Poboru, aproximativ 30 de hectare de vegetație...

Sunt peste 1.000 de urşi în Argeş

Moartea violentă a tinerei atacate de un urs în...