Controale ordonate de prefect pe tema gestionării deşeurilor:„Să facem un pic de curăţenie în judeţul ăsta, pentru că este foarte murdar”

Data:

Prefectul judeţului Ialomiţa, Mădălin Teculescu, a emis un Ordin, adresat administraţiilor publice locale, de verificare a agenţilor economici şi a instituţiilor publice privind modul de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea proprie.
Deşi consideră că este posibil ca Ordinul să provoace diverse discuţii legate de depăşirea atribuţiilor prefectului, Mădălin Teculescu spune că „nu poate lăsa lucrurile aşa”, în condiţiile în care „judeţul este foarte murdar”.
„Prin acest ordin, doresc să facem un pic de curăţenie în judeţul ăsta, pentru că este foarte murdar, lucru sesizat şi de dumneavoastră (mass media- n.r.) de foarte multe ori, şi care a fost lăsat la nivel de sesizare şi atât. În primă fază, fiecare primar de municipiu şi oraş va face o verificare cu corpul propriu de control, împreună cu poliţia comunitară locală şi cu DSV în teritoriul propriu, atât la agenţii economici cât şi la instituţia proprie, după care, din două în două zile, prezintă un raport la Instituţia Prefectului cu privire la această temă. După ce se termină programul acesta de control, concluziile le vom trage împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Ialomiţa, ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului”, a spus prefectul în cadrul unei conferinţe de presă.
De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a avertizat autorităţile locale că acest control nu va fi doar de constatare a unei stări de fapt, ci vor exista şi sancţiuni în cazul în care sunt descoperite nereguli.
„La modul cel mai serios, unde nu s-a acţionat şi nu se acţionează vor exista sancţiuni şi metode coercitive de rezolvare a acestei probleme. Nu se poate să stăm nepăsători şi să trecem pe lângă tot felul de grămezi de gunoaie, deşi se ştie că, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, de la 16 iulie 2009 s-au închis depozitele neconforme. România plăteşte bani grei pentru că nu s-au închis toate depozitele neconforme şi nu ne putem permite să lăsăm lucrurile aşa. De aceea, nu consider că este o depăşire a atribuţiilor prefectului de a lua atitudine, de a „sensibiliza” autorităţile locale să-şi facă treaba”, a adăugat Teculescu.
Potrivit ordinului emis de prefect, echipele mixte de control vor verifica atât agenţii economici cât şi instituţiile publice privind modul de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea proprie.
Verificările se vor efectua în perioada 29 martie – 9 aprilie şi vizează agenţii economici din municipiile Slobozia, Feteşti, Urziceni şi oraşele Ţăndărei, Fierbinţi Târg, Amara şi Căzăneşti ce desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul al produselor alimentare şi nealimentare, restaurante şi alţi agenţi economici prestatori de servicii de alimentaţie, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, unităţi farmaceutice, dar şi şcoli, grădiniţe, creşe, centre de zi şi cămine de bătrâni.
Controalele vor viza în principal existenţa contractelor de salubrizare, modul de depozitare şi predare a deşeurilor rezultate din activitatea proprie, modul de gestionare al materialelor rezultate ca deşeuri la agenţii economici şi instituţiile publice care în perioada verificărilor execută lucrări de construcţii, modernizări, amenajări, reabilitări sau demolări la punctul de lucru.

Asistaţii social pe legea 416/2001 folosiţi numai la „munca politică”?


Şi pentru că s-a reclamat faptul că asistaţii social pe legea 416/2001 privind venitul minim garantat nu prea sunt puşi la muncă pentru a face curăţenie, statul plătind sume exorbitante în unele zone pentru aceste persoane, prefectul a admis că sunt localităţi unde numărul acestora este prea mare, suspicionând faptul că foarte multe dosare de ajutor social sunt „fabricate”.
Mădălin Teculescu nu înţelege de ce în unele localităţi se cheltuie lunar pentru plata ajutoarelor la legea 416 foarte mulţi bani, în comparaţie cu altele care cheltuie aceeaşi sumă sau chiar mai puţin, pe un an întreg.
Acesta a dat ca exemplu negativ comuna Valea Ciorii unde, potrivit acestuia, la 2.000 de locuitori se cheltuie 5,4 miliarde de lei pentru ajutoare sociale, afirmând că, în urma unor ilegalităţi constatate în această localitate, va fi efectuat cât mai curând un control de către inspectorii ITM.
„Am avut o deplasare în localitatea cu suma de bani cea mai mare cheltuită pe cap de locuitor în acest sens. Am participat la şedinţa Consiliului Local Valea Ciorii, unde la 2.000 de locuitori, şi fără romi, cheltuie peste 5,4 miliarde de lei anual, circa 400-500 de milioane lunar. În comparaţie cu o comună alăturată lor, Mihail Kogălniceanu, care cheltuie în jur de 140 de milioane pe an. Dar oamenii din Kogălniceanu muncesc, se ocupă cu legumicultura… Am întrebat Consiliul local cât şi pe primarul din Valea Ciorii de ce nu au făcut un solar, de ce nu pun flori… Ar trebui ca cel puţin 80 de persoane să fie opt ore pe zi acolo la lucru. Urmare a discuţiilor purtate acolo, am constatat şi multe lucruri nelegale, drept pentru care inspecţia socială ce aparţine de Inspectoratul Teritorial de Muncă va efectua un control în această localitate. S-a perpetuat o stare de fapt acolo. Am constatat că dosarele de ajutor social nu respectă modul de acordare normal şi firesc, ci se aprobă în cu totul şi cu totul alte condiţii”, a spus prefectul.
Mădălin Teculescu a mai dat şi alte exemple de localităţi în care numărul dosarelor de ajutor social a crescut ciudat de mult în numai trei-patru luni, spunând că în multe dintre cazuri nu se respectă modul de acordare conform criteriilor de departajare.
„Este clar, şi cunoaştem fenomenul, dar trebuie să-l spunem foarte clar. Aceste ajutoare sociale sunt un mod de lucru pentru primar în campaniile electorale. Nu este în regulă! Se cheltuiesc bani de la stat, de la guvern, şi luăm o atitudine foarte dură pe linia asta. Avem sesizări de la cetăţeni care au fost excluşi de la ajutor social şi care au probleme sociale cu adevărat. Nu spun că nu sunt probleme sociale în comunităţi. Dar cazurile cu adevărat sociale sunt tratate într-un anumit fel, iar celelalte sunt tratate mai mult politic. Şi nu este în regulă. Şi nu ţine cont de o culoare politică anume. Nu! Faptul că la nivelul judeţului Ialomiţa se consumă anual 138 de miliarde de lei vechi pentru ajutoare sociale, din bugetul Consiliului Judeţean, iarăşi cred eu că nu este în regulă. Numai pe legea 416”, a mai spus prefectul judeţului Ialomiţa, Mădălin Teculescu.
(Mihaela Leţa)

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL