Contre interminabile între primar şi prefect, prin intermediul presei:„Tonul arogant al primarului Ionaşcu nu este potrivit în problema apei potabile”

Data:

Subiectul apa furnizată în municipiul Slobozia şi localităţile limitrofe a trecut de la stadiul de luptă, la cel de război în toată regula. Combatanţii: prefectul Mădălin Teculescu şi primarul municipiului Slobozia, Gabi Ionaşcu. „Săgeţile” aruncate dintr-o parte în alta, prin intermediul comunicatelor de presă sau declaraţiilor publice, tind să se îndesească, numai pentru a-şi atinge ţinta. La mijlocul câmpului de luptă, nimeni altul decât cetăţeanul de rând care, vrând-nevrând, încasează în piept săgeţile rătăcite. În timp ce ei se ceartă, cetăţeanul este nevoit să consume o apă asupra căreia, la ora actuală, planează suspiciuni. Tot el, cetăţeanul de rând, este nevoit să plătească această apă declarată menajeră la preţ de apă potabilă şi tot lui, cetăţeanului, i se cere să aibă răbdare şi să-şi cumpere între timp apă plată dacă nu-i convine apa „politizată” excesiv.
Ultima aruncătură cu săgeţi s-a consumat într-un ziar local, din direcţia primarului către prefect. Cum „săgeţile” veninoase ale primarului şi-au atins „ţinta”, prefectul a reacţionat, de data aceasta făcând doar anumite precizări vizavi de ceea ce se afirmase în respectiva publicaţie.
Ştim cu toţii că pe multe din străzile oraşului apar din senin gropi de diverse mărimi, provocate de apa care se încăpăţânează să iasă prin găurile produse în conducte mai ceva ca un glonte de pe ţeava unui pistol. Cum problema devenea pe zi ce trece destul de delicată, autorităţile au încercat muşamalizarea acesteia, însă nu au putut nega evidenţa. Astfel că manipularea colectivă nu a mai avut efectul scontat, ba chiar asupra unora a avut reacţii adverse.
Aşadar, în interviul publicat într-un ziar local, primarul Ionaşcu îl acuza pe prefect de faptul că „inventează” reclamaţii, că îşi cam depăşeşte atribuţiile, „ameninţând” că îi va spune ministrului Blaga că acesta refuză să semneze un proiect de guvern pentru alocarea unor bani către municipiul Slobozia pentru reabilitarea sistemului de distribuţie al apei. De asemenea, primarul Sloboziei face referire şi la apa din localitatea Sfântu Gheorghe care, în opinia acestuia, este nepotabilă, proiect „moşit” de Teculescu pe când era primar în acea localitate. Tot primarul încearcă să acrediteze ideea că la Sfântu Gheorghe fondurile europene au fost deturnate şi de asemenea să bage „zâzanie” între Teculescu şi liderul PD-L, Cazacu Marinică.
Avertizările primarului la adresa prefectului vin, însă, sub vorba unor zicale din popor: „cine seamănă vânt, culege furtună” sau „nu săpa groapa altuia că rişti să cazi tu singur în ea”. Mai pe înţeles, prefectul ar trebui să o lase mai moale în privinţa apei de la Slobozia, pentru că altfel va cădea în groapa celei de la Sfântu Gheorghe.

„Tonul arogant al primarului Ionaşcu nu este potrivit în problema apei potabile”

Aşadar, prin intermediul unui comunicat de presă, prefectul Mădălin Teculescu încearcă să demonteze o parte din acuzaţiile primarului Ionaşcu.
Şi cităm: „Gropile din străzile publice din oraş nu le face Teculescu, ci chimismul apei din sursa subterană, cunoscută sub numele de „APA lui IONAŞCU”. Este foarte adevărat că şi Teculescu poate fi afectat de astfel de gropi, acestea fiind din ce în ce mai multe, din păcate. Despre „gropile politice”, înspre care tot încearcă primarul Ionaşcu să atragă atenţia opiniei publice, nu putem spune decât că am ştiut de la bun început când am acceptat o astfel de demnitate publică că sunt în slujba comunităţii, iar misiunea este foarte grea în condiţiile date. Consider că mi-am făcut datoria de a nu ascunde populaţiei (care oricum cară bidoane cu apă potabilă din alte surse) riscurile la care se poate expune.
A păstra tonul arogant, nu mi se pare potrivit, ci aşteptam prezentarea într-o dezbatere publică a lucrărilor şi termenelor asumate pentru ca toţi cetăţenii să cunoască din timp modul de lucru, circuitul tronsoanelor şi termenul de finalizare. Apreciez că locuitorii municipiului merită măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să fie informaţi de faptul că marea majoritate a banilor gestionaţi de Ionaşcu vin, nu de la Consiliul Judeţean Ialomiţa, ci din taxele şi impozitele pe care le plătesc cetăţenii şi societăţile comerciale din municipiu. Despre atacurile privind apa de la Sfântu Gheorghe, consider că lucrurile i-au fost prezentate în mod trunchiat domnului Ionaşcu, doar pentru a-i lua banii. Cred că o documentare facută temeinic ar scoate în evidenţă că Mădălin Teculescu a lăsat lucrurile foarte clare şi funcţionale în primăria Sfântu Gheorghe, numai că deciziile ulterioare ale conducerii interimare şi ale actualei conduceri nu au mai păstrat coerenţa logică a desfăşurării acţiunilor, astfel încât cetăţenii din localitate să beneficieze de o apă de calitate, începând cu luna decembrie 2009. Nu trebuie uitat nici faptul că la Sfântu Gheorghe nu s-a mai întreprins nici o acţiune privind realizarea lucrărilor de canalizare, atât de aşteptate de locuitori. Referitor la societatea comercială vizată în articolul din ziarul „Ialomiţa” am făcut anterior precizări clare, bazate pe documente şi aştept cu celeritate unica soluţie „marca Ionaşcu”, ca fiind cea mai bună (aşa cum au fost şi cele de până acum). Din păcate, în urma acestor soluţii, oraşul este îngropat, pe termen lung, în datorii, iar cetăţenii municipiului nu au fost consultaţi în acest sens, aceştia nefiind informaţi asupra riscurilor la care se pot expune (să nu uităm ce se întâmplă cu SC URBAN SA Slobozia şi cine poartă vina).
Asigur cetăţenii municipiului Slobozia şi localităţilor limitrofe că atât eu, cât şi ceilalţi reprezentanţi ai GUVERNULUI ROMÂNIEI vom face toate eforturile ce ţin de competenţa noastră, de a asigura o apă bună, de calitate şi cu un cost rezonabil”.
Cât de curând, vom afla şi rezultatul analizelor efectuate asupra unor probe de apă prelevate din mai multe puncte din oraş dar şi de la puţuri. Suntem curioşi să aflăm cum au fost interpretate aceste rezultate şi dacă avem sau nu o problemă chiar atât de gravă. (Mihaela Leţa)

Alin Radu
Alin Radu
Dupa doi ani petrecuti in presa centrala (Prima TV si Evenimentul Zilei) am fondat reteaua de publicatii locale "Semnal". Astfel, in 2002 aparea ziarul Semnal in judetele Ialomita si Calarasi. Ulterior in portofoliul Grupului de Presa Semnal s-au mai adaugat si alte publicatii locale in judetele: Ilfov, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Buzau, Arges si Olt. Cred cu tarie ca presa este cu adevarat cea de-a patra putere in stat. Conditia primordiala este sa fie presa adevarata. Sau asa cum imi place sa spun: "Presa trebuie sa serveasca cetatenii, nu guvernantii!"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Share articol:

Ultimele articole

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Articole asemanatoare
SEMNAL

Un incendiu a mistuit trei case în Tunari

Ieri seară, un incendiu puternic a distrus trei case...

Tosca de Puccini cu Opera Națională București la festivalul DescOperă din Republica Moldova

Sâmbătă, 22 iunie, spectacolul „Tosca” de Puccini va fi...