Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – avertisment pentru politicieni și societatea civilă: “Specialiştii au plecat la instituţii cu salarii mai mari…”

Data:

Angajații Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) trag un semnal de alarmă în legătură cu un număr semnificativ de plecări din instituție. Motivele invocate includ demotivarea, absența dotărilor necesare pentru îndeplinirea mandatului public și lipsa de interes din partea decidenților. Aceștia fac un apel public către politicieni și societatea civilă pentru a interveni și a preveni un posibil blocaj instituțional rezultat din aceste plecări.

Într-un mesaj transmis, angajații avertizează că lipsa unor măsuri urgente pentru oprirea plecărilor voluntare din direcțiile specializate ar putea afecta iremediabil interesul public, privând instituția de expertiza unor profesioniști greu de înlocuit. Ei subliniază că, în curând, numărul celor care rămân ar putea scădea la mai puțin de 150 de persoane, iar anularea posturilor vacante și imposibilitatea organizării concursurilor pentru recrutarea de personal prefigurează un blocaj instituțional previzibil. Angajații CNSAS își exprimă îngrijorarea cu privire la impactul asupra activității instituției și solicită acțiuni imediate pentru a remedia situația.


„Am fost, cândva, aproape 300 de entuziaști, care am pornit pe un drum necunoscut, spre aducerea la lumină a adevărului. Am muncit, zi de zi, pentru ca spațiul public românesc să fie curățat de umbrele încăpățânate ale trecutului. (…) Am inventat o profesie, care între timp a devenit o vocație, punând la punct metode și tehnici de cercetare arhivistică ce nu pot fi învățate și aplicate nicăieri altundeva. Nu există facultăți, cursuri sau specializări în studierea Arhivelor Securității. Există doar specialiști, auto-formați în peste 23 de ani de activitate.

Specialiștii noștri au avut o importanță recunoscută, fiind ierarhizați alături de personalul de specialitate al principalelor instituții ale statului: Administrația Prezidențială, Parlamentul, Guvernul, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi sau Consiliul Național al Audiovizualului”; se arată în scrisoarea deschisă semnată de salariații CNSAS.

Aceştia mai arată că în prezent instituţia mai are „mai puţin de 200” de salariaţi, ei făcând referire la o drenare a personalului CNSAS către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi a României, Ministerul de Externe, Ministerul Educaţiei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanţelor şi instituţii subordonate (ANAF, Autoritatea Vamală Română), instituţii care au oferit specialiştilor din CNSAS „remuneraţii tot mai mari, adesea neverosimil de mari în comparaţie cu cele interne, în ciuda clamatei salarizări unitare şi nediscriminatorii”.

De asemenea, aceştia mai amintesc că cea mai mare parte a arhivei Holocaustului din România se găseşte la CNSAS. Dar şi că instituţia a început deja, de ani buni, pregătirea programelor de studii pentru discipline precum Istoria comunismului sau Istoria Holocaustului, derulând cu succes proiecte în licee şi universităţi.

„Instituţia noastră a încetat de mult să mai fie un simplu depozitar de arhivă, alegând să fie un furnizor de cunoaştere şi expertiză. Nu doar prin publicaţiile, conferinţele şi expoziţiile organizate, ci şi prin implicarea în spaţiul public, în mediile academice şi în dezbaterile ultimilor ani. Tot acest efort trebuie înţeles în contextul mai larg al confruntărilor la care este supusă fundaţia democratică a societăţii româneşti. Ascensiunea autoritarismelor, seducţia populismului, falsificarea ideologică a trecutului istoric, manipularea memoriilor totalitare în scopuri nedemocratice fac ca întreaga noastră activitate formativă să devină parte a unui efort naţional de consolidare a rezilienţei societale. CNSAS nu este doar o instituţie. Este un angajament al României democratice, un ideal. Lumile libere supravieţuiesc prin idealurile lor. În acest orizont, vrem ca cei 23 de ani de construcţie instituţională să nu se piardă. Vrem să nu ne mai plece oamenii. Vrem predictibilitate şi echitate salarială. Nu putem asista pasivi la destructurarea instituţiei, prin demotivare, absenţa dotărilor necesare îndeplinirii mandatului public încredinţat şi lipsa de interes a decidenţilor. Facem, astfel, un apel public pentru ca Istoria şi Cunoaşterea să nu fie parcate în irelevanţă şi uitare. (…) Nu putem continua toate acestea fără sprijin. Am ajuns în punctul în care idealurile celor care au gândit înfiinţarea CNSAS şi ale noastre riscă să moară. Facem, aşadar, un apel, societăţii şi decidenţilor, pentru o justă ierarhizare, dimensionare şi finanţare a CNSAS. Este un apel pentru viitorul nostru democratic”, mai menționează sursa citată.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Senatul României face concedieri: 156 de angajați vor fi disponibilizați

Senatul României a decis reducerea numărului de posturi cu...

A murit Teoharie Coca-Cozma, comentatorul legendar al finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Teoharie Coca-Cozma, vocea memorabilă a radioului și televiziunii române,...

Cornel Oțelea, legenda handbalului românesc, a încetat din viață

Cornel Oțelea, considerat cel mai titrat handbalist din istoria...

Somnul pitic negru, un prădător periculos pentru Delta Dunării

Un pește prădător, somnul pitic negru, a fost depistat...